ARAD. Vor să se aşeze la masa discuţiilor şi să găsească soluţii constructive pentru cea mai mare bază de recreere din Arad. Propunerea a venit din partea consilierului local liberal, Florin Galiş, care susţine că situaţia de la ştrandul Neptun cu o zi înainte de deschidere nu este deloc liniştită iar taberele, administraţia locală pe de o parte şi comercianţi pe de altă parte, au declanşat conflictul. Un conflict mai vechi pe care liberalii propun să îl dezamorseze la masa discuţiilor: „Nu credem în măsuri şi soluţii artificiale şi necalculate, indiferent de partea care le propune. De aceea, considerăm ca fiind oportună, chiar necesară, o întâlnire între toți factorii interesați: administrație, comercianți și beneficiari – cetățenii Aradului, pentru găsirea de urgență a unor soluții care să deblocheze situația ştrandului. În acest sens, solicităm comercianţilor de la ştrand – care şi-au precizat interesul prin reprezentanţii lor – organizarea la faţa locului a unei astfel de întâlniri, cât mai repede. Vom participa fără nici o rezervă la o asemenea întâlnire şi vom căuta împreună soluţii care vor debloca situaţia”, a declarat Florin Galiș, consilier municipal al PNL.
PNL cere deblocarea situatiei de la Strandul Neptun
Consilierul local PNL Florin Galiş cere găsirea unor soluţii pentru ştrandul din Arad.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
5
Local
O seară intensă în sala Teatrului, acolo unde Liga Studenților UAV a conceput un spectacol al contrastelor.
Local
Târgul Regal de Crăciun poate fi vizitat până duminică: sâmbătă va urca pe scenă maestrul Gheorghe Turda, iar duminică Ștefan Hrușcă va susține un recital de colinde.
Local
Mălina Guler era pasionată de fotbal, fotografie și beauty.
Local
ARAD. Vineri, 19 decembrie, polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase cu sprijinul polițiștilor orașului Lipova și al Serviciului pentru Acțiuni Speciale, sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Lipova, au pus în executare două mandate de percheziție domiciliară, la locuințele a două persoane din Zăbrani.
UT Arad
Adrian Mihalcea, antrenor UTA: „Dinamo are, în momentul de față, un joc eficient și consistent”.
ARADON opinii
Se apropie marea sărbătoare a Crăciunului! Prezentul ne apasă, viitorul este o mare necunoscută dar, acest MIRACOL ne aduce mai aproape unii de alţii! Familii reunite, întâlniri cu prietenii, ocazia de a ne regăsi fiecare în parte şi toţi împreună, ocazia marelui bilanţ al existenţei noastre!
Citiți principiile noastre de moderare aici!