Cinci poliţişti de frontieră de la Vărşand au fost trimişi în judecată pentru luare de mită, după ce procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad şi poliţiştii Direcţiei Generale Anticorupţie Arad au lucrat la un dosar de corupţie. După cum am precizat deja încă de ieri, cei care au sesizat infracţiunile comise de poliţiştii de la noi au fost anchetatorii maghiari, care îşi cercetau propriii lor poliţişti de frontieră. Ulterior, şi procurorii noştri au pus în mişcare cercetarea penală. Le-am solicitat celor de la Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Oradea, care are în subordine şi poliţiştii de frontieră din Arad, să ne spună care este situaţia celor cinci care au fost trimişi în judecată. În răspunsul primit de la Oradea, ni s-a transmis faptul că doi dintre inculpaţii din dosarul de corupţie aflat pe rolul Tribunalului Arad s-au pensionat deja, în timp ce ceilalţi trei au fost puşi la dispoziţie. Articolul de lege invocat de IJPF Oradea spune că „polițistul este pus la dispoziție când față de acesta s-a pus în mișcare acțiunea penală, cu excepția situației în care acțiunea penală a fost pusă în mișcare pentru o infracțiune din culpă care nu este în legătură cu serviciul”. Totodată, atâta timp cât sunt puşi la dispoziţie, cei trei poliţişti de frontieră vor îndeplini sarcini și atribuții stabilite în scris de șeful unității, comunicate sub semnătură. Totodată, acestora li se stabilesc sarcini și atribuții de serviciu care nu sunt de natură a impieta buna desfășurare a procesului penal.
Poliţiştii cu şpaga: unii la pensie, alţii la dispoziţie
Poliţiştii cu şpaga: unii la pensie, alţii la dispoziţie
Doi dintre poliţiştii de frontieră de la Vărşand judecaţi pentru luare de mită au ieşit la pensie.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
4
6
România
Rezultatele extragerilor loto din data de 25-04-2024 sunt următoarele:
UT Arad
Oțelul pleacă învinsă de la Arad, după ce a dominat mare parte din joc, dar a pierdut cu arma sa preferată: contraatacul!
2
România
Autorităţile au dispus, joi, evacuarea preventivă a 20 de persoane după prăbuşirea unei străzi din oraşul Slănic pe o suprafaţă de peste 60 de metri pătraţi, adâncimea craterului având circa doi metri.
România
Gelu Voican Voiculescu, fost viceprim-ministru în perioada decembrie 1989 - iunie 1990, s-a prezentat, joi, la sediul Parchetului General, pentru a lua la cunoştinţă că a fost pus din nou sub acuzare în dosarul Mineriadei din iunie 1990.
România
Tribunalul Bihor a pronunțat, joi, sentința în cazul lui Sandor Kiss, bărbatul de 55 de ani acuzat că ucis un salontan, în vara lui 2023.
Advertorial
RETIM Ecologic Service S.A., în colaborare cu Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Gestionarea Deșeurilor Solide (ADI SIGD), anunță inițierea campaniilor periodice de colectare gratuită a deșeurilor voluminoase, periculoase din menajer și textile pentru locuitorii Zonei 1, județului Arad.
Citiți principiile noastre de moderare aici!