Popa acuză arbitrajul de la meciul cu Brăila

De Leo Sfara
8Comentarii
Popa acuză arbitrajul de la meciul cu Brăila
La finalul partidei de la Brăila, cu Dacia Unirea, antrenorul echipei UTA, Ionuț Popa s-a declarat supărat pe jucătorii săi, dar a „tunat” și la adresa arbitrajului.

„Am pierdut două puncte, sunt foarte supărat în primul rând pe jucători. Prin joc nu, dar prin ocaziile ratate și-au bătut joc de munca lor. A fost meciul cu cele mai multe ocazii de când sunt antrenor la o echipă. Niciodată nu am trăit așa ceva și nu reușim să scoatem decât un egal… Gazdele nu au trecut decât de puține ori să treacă centrul, iar noi am ratat incredibil prin Coulibaly de la 1 metru, Vădrariu a scăpat de trei ori singur cu portarul, Cipri Rus a scăpat singur și a fost faultat în suprafața de pedepasă, Copaci a avut și el două șanse bune. Nu mai vreau să îmi amintesc, cel mai urât meci al unui antrenor așa arată. Meritau băieții o detașare la cel puțin cinci goluri”.

La rândul său, tehnicianul brăilenilor, Gică Barbu a declarat: „UTA nu a avut chiar atâtea ocazii. E adevărat că au avut două sau trei foarte mari, dar și noi am avut câteva situații. Trebuie să fim corecți, atât putem ca joc în momentul ăsta. Avem un lot tânăr, probleme cu pregătirea fizică, pe final de joc nu mai puteam alerga. Am avut puțină șansă, dar nici ei nu au fost cu foarte mult peste noi”.

Taguri: , ,


8Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor