Primele „decapitări” la Sebiş

De Leo Sfara
Primele „decapitări” la Sebiş
Lazea şi Dăruială nu fac parte din planurile de viitor ale antrenorului Adrian Neaga. Keita nu a ajuns la Sebiş aşa cum se anunţa.

După revenirea din cantonamentul de la Băile Tuşnad şi câteva antrenamente pe plan local, oficialii de la Naţional Sebiş au anunţat primele două despărţiri. Nu mai fac parte din lot, Florin Lazea (foto, în dreapta) şi Andrei Dăruială, adică un mijlocaş la închidere şi un fundaş de bandă.

la prima vedere, decizia lui „Rică” Neaga, de a renunţa la cei doi, este una puţin curioasă, însă el ştie mai bine ce are de făcut, în „capul” său urmând să se spargă toate „oalele” dacă dă greş.

Pe de altă parte, anunţata sosire a lui Souleymane Keita nu s-a mai produs. Deşi se vorbea că ar ajunge la Sebiş în data de 5 februarie, iată că a trecut o săptămână şi senegalezul nu e sub comanda lui Neaga. Se speră ca jucătorul de culoare să vină zilele astea, pentru a semna contractul cu Naţional.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase