Prognoza meteo până la Crăciun. Când va veni iarna cu adevărat şi cât de frig va fi

4Comentarii
Se apropie iarna
Se apropie iarna
Cu toate că vremea se va încălzi uşor în următoarele zile, luna aceasta trebuie să ne aşteptăm la cantităţi mari de precipitaţii în aproape toată ţara. Iată cum va fi vremea până la sfârşitul lui decembrie.

OCTOMBRIE
Temperaturile medii lunare vor inregistra valori peste norme în sud-est şi local în sudul şi vestul ţării, iar în rest valorile termice vor fi apropiate de mediile climatologice (9,6 grade Celsius).
Cantităţile lunare de precipitaţii vor avea o tendinţă de excedent în cea mai mare parte a ţării.

NOIEMBRIE
Valorile termice vor fi apropiate de mediile multianuale (3,8 grade Celsius), exceptând sud-estul şi local sudul şi vestul ţării, unde acestea se pot situa peste norme.
Cantităţile lunare de precipitaţii se vor situa în limite apropiate de mediile climatologice (41,5 l/mp) în majoritatea regiunilor, exceptând centrul şi local nordul şi estul ţării, unde vor fi posibile cantităţi medii peste norme.

DECEMBRIE
Valorile termice vor fi în general apropiate de mediile multianuale, iar în sud-estul şi local în sudul şi vestul ţării vor fi posibile temperaturi medii lunare mai ridicate decât în mod obişnuit (-0,8 grade Celsius).
Cantităţile lunare de precipitaţii se vor situa în limitele climatologice în majoritatea zonelor, local în centrul ţării fiind posibile valori peste medii (44.8 l/mp), iar în sud sub norme.

Sursa: Mediafax



4Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor