Un proiect aşteptat de ani de zile de arădeni este la un pas să ajungă pe masa consilierilor locali pentru vot. Este vorba de acordarea unor facilităţi la transportul public pentru preşcolari, elevi, studenţi şi pensionari.
Potrivit proiectului publicat recent la transparenţă decizională, preşcolarii şi elevii vor putea circula gratuit cu mijloacele de transport în comun ale Companiei de Transport Public, dacă nu au absenţe repetate de la cursuri. În schimb, studenţii din învăţământul superior acreditat ar urma să beneficieze de o reducere de 50% din preţul abonamentului lunar.
Totodată, de gratuitate ar urma să beneficieze toţi pensionarii, indiferent de vârstă, dacă au un venit mai mic de 1.200 de lei pe lună. Pensionarii ale căror venituri depăşesc această sumă ar urma să plătească jumătate din preţul abonamentului.
Proiectul va fi supus votului în Consiliul Local Municipal la finalul perioadei în care se află publicat la transparenţă, respectiv în luna martie. Municipalitatea estimează costuri anuale de 1,2 milioane de lei pentru acordarea acestor facilităţi suplimentare.
În prezent, pensionarii din Arad beneficiază de transport public gratuit doar dacă au peste 70 de ani, iar elevilor li se decontează jumătate din preţul abonamentului lunar pentru tramvaiele şi autobuzele din municipiu.
Propunere: gratuități la transport, pentru elevi din Arad
Propunere: gratuități la transport, pentru elevi din Arad
Proiectul prin care preşcolarii şi elevii ar urma să beneficieze de transport public gratuit va fi supus aprobării Consiliului Local în luna martie.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
4
6
România
Rezultatele extragerilor loto din data de 25-04-2024 sunt următoarele:
UT Arad
Oțelul pleacă învinsă de la Arad, după ce a dominat mare parte din joc, dar a pierdut cu arma sa preferată: contraatacul!
2
România
Autorităţile au dispus, joi, evacuarea preventivă a 20 de persoane după prăbuşirea unei străzi din oraşul Slănic pe o suprafaţă de peste 60 de metri pătraţi, adâncimea craterului având circa doi metri.
România
Gelu Voican Voiculescu, fost viceprim-ministru în perioada decembrie 1989 - iunie 1990, s-a prezentat, joi, la sediul Parchetului General, pentru a lua la cunoştinţă că a fost pus din nou sub acuzare în dosarul Mineriadei din iunie 1990.
România
Tribunalul Bihor a pronunțat, joi, sentința în cazul lui Sandor Kiss, bărbatul de 55 de ani acuzat că ucis un salontan, în vara lui 2023.
Advertorial
RETIM Ecologic Service S.A., în colaborare cu Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Gestionarea Deșeurilor Solide (ADI SIGD), anunță inițierea campaniilor periodice de colectare gratuită a deșeurilor voluminoase, periculoase din menajer și textile pentru locuitorii Zonei 1, județului Arad.
Citiți principiile noastre de moderare aici!