Razie pe timp de noapte in municipiul Arad

De Ioana Costas
5Comentarii
Au acţionat cu zecile Foto: JA
Au acţionat cu zecile Foto: JA
Polițiștii Biroului de Investigații Criminale împreună cu cei de la Biroul de Ordine Publică au organizat o razie vineri noapte pe raza municipiului.

ARAD. În urma raziei, polițiștii au identificat mai multe persoane suspecte de furturi. Totalul amenzilor aplicate de oamenii legii în urma acţiunii ajunge la 97.300 de lei, iar numărul sancțiunilor date se ridică la 425, dintre care 45 s-au aplicat pentru tulburarea ordinii și liniștii publice, iar 320 dintre cele 425 de amenzi i-au vizat pe șoferi, fiind reținute și 16 permise auto.

„În noaptea de 9 spre 10 august, în urma activităţilor desfăşurate cu ocazia organizării unei razii cu efective mărite, poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale împreună cu cei aparţinând Biroului de Ordine Publică, au identificat pe raza municipiului mai multe persoane suspecte de comiterea unor infracțiuni”, a declarat agentul principal de poliție Ovidiu Liber, purtătorul de cuvânt al IPJ Arad. Potrivit acestuia, pe strada Andrei Şaguna, polițiștii i-au depistat pe Ilie C., de 18 ani, și Ș. S., de 17 ani, ambii din Arad, care, în 4 august, au furat un acumulator auto de pe un autoturism Dacia. Tot în cadrul raziei, polițiștii au prins în zona Pieţei Romane doi adolescenți, de 16 ani, din Arad, care potrivit IPJ Arad, „în noaptea de 6 pe 7 august, au sustras un aumulator auto, de pe un autoturism Dacia 1310”.

În cee ce-i privește pe cei patru adolescenți, polițiștii spun că vor continua cercetările pentru documentarea întregii activități infracționale a celor în cauză, aceștia fiind suspectați că au mai comis și alte furturi.



5Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor