Romanii din Timoc, la Preparandie

De Alin Gherasim
6Comentarii
Romanii din Timoc, la Preparandie
ARAD. Mijlocul lunii noiembrie marchează 200 de ani de existenţă a Preparandiei, prestigioasa instituţie de cultură românească.

Înfiinţată în 1812, prima şcoală din spaţiul românesc destinată pregătirii cadrelor didactice şi-a depăşit cu mult misiunea locală sau regională, fiind prin excelenţă o şcoală naţională. În acest moment festiv, pedagogii arădeni nu i-au uitat pe cei care, în absenţa unei culturi autentice a dialogului şi cooperării în zonă, luptă cu mentalităţi anacronice, prezervarea valorilor identitare fiindu-le încă refuzată. Este vorba de câţiva români din Valea Timocului din Serbia, care bat încă la porţile autorităţilor sârbe pentru a li se respecta dreptul de a-şi şcoli copiii în limba strămoşească.

Vor fi aşadar prezenţi la Arad românii Boian Barbuţici, preşedintele Centrului Cultural din Brestovăţ, Tihan Matasarevici, preşedintele Asociaţiei Culturale Dunărea, Alexandru Naidanovici, preşedintele Asociaţiei Studenţilor Timoceni, toţi aceştia din Valea Timocului, dar şi învăţătorul Dorinel Stan, din Voivodina, vicepreşedintele Comunităţii Românilor din Serbia, arătându-le arădenilor că lupta pentru limba română nu trebuie abandonată.

În plus, la această sărbătoare vor mai fi prezenţi şi pedagogi din Republica Moldova care au înfiinţat la Chişinău o filială a Asociaţiei Generale a Învăţătorilor din România.



6Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor