Salonul de iarnă e pe simezele Sălii Clio

De Iza Pal
Salonul de iarnă e pe simezele Sălii Clio
© FOTO: Iza Pal
Salonul de iarnă al Asociaţiei „Ion Andreescu” Arad a fost vernisat miercuri 17 ianuarie, la Sala Clio, bucurându-se de un public cu adevărat numeros.

Expoziţia adună aproximativ 100 de lucrări semnate de 32 de artisti, dintre care 4 sunt proaspăt intraţi în asociaţia culturală aradeană care, dupa spusele preşedintei Daniela Kovats, îşi doreşte să identifice talentele evidente în arta plastică şi să le ajute să îşi expună creaţiile într-un spaţiu organizat. Cei 4 membri noi sunt: Cati Hălmăgeanu (venită din Constanţa unde a activat într-o asociaţie de artă plastică), Adriana Stana (un tânăr autodidact), Dana Ziegler (elevă a prof. Kett Groza la Şcoala Populară de Arte) şi Dan Groza (sculptor din Moneasa care a expus lucrări de sculptură realizate din rădăcini).

Despre expoziţie a vorbit critcul de artă Dan Lăzărescu:

„Pictura cu biserica din Buteni (de Pavel Jurik) este o lucrare de o monumentalitate care reflectă exact mândria butincenilor, oameni de o demnitate, de o ţinută, de o verticalitate şi în acelaşi timp de o convingere că noi suntem un pol al acestei lumi. Această biserică afirmă fara niciun fel de echivoc acest lucru. Este o lucrare frumoasă, solidă, articulată şi deosebit de convingătoare. (…)

Domnul Kolumban Zsolt nu poate fi cofundat cu nimeni. Fiecare trăsătură pe care o realizează este un punct dintr-un program. Acest lucru nu anulează statutul de aventură al fiecărei lucrări, dar această aventură înseamnă tot timpul o luptă cu propriile inerţii, o capacitate de a surprinde atmosfera prin ceea ce crede domnia sa că îl reprezintă la modul optic. Este un pictor cu o evoluţie foarte înceată, coerentă interior, plutind tot timpul la limita dintre figurativ şi non-figurativ. Pictura domniei sale nu e uşor de acceptat, dar odată ce ne-am obişnuit ochii cu ea, ne lăsăm pătrunşi de frumuseţea şi de talentul acestui om care crede cu toată sinceritatea în virtuţile artei pe care înţelege s-o practice.

Fiecare dintre exponate merită să fie studiate. Nu am să ascund că se afla aici pictori tineri şi viguroşi, se află oameni de profesii foarte variate. (…) Toată această expoziţie este o expoziţie de personalităţi puternice, personalităţi solid articulate care ştiu ce au să facă şi care, în această primă manifestare publică din acest an se afirmă a fi o forţă a acestui Arad.”

În încheiere, colonelul Constantin Butunoi a oferit un scurt moment literar. Salonul de iarnă se poate vizita la Sala Clio până în 31 ianuarie, iar intrarea este liberă.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !