Satul Varnița aparține de comuna Șiștarovăț și este situat între dealuri împădurite, iar pentru că drumurile de legătură sunt impracticabile pentru autoturisme, oamenii trăiesc izolați de foarte mulți ani. Numele localității este legat de producerea varului, primii care au exploatat calcarul stabilindu-se în zonă cu mai bine de două secole în urmă. Satul s-a dezvoltat în prima parte a secolului trecut și a avut peste 200 de locuitori, dar în anii 1970 tinerii au început să-l abandoneze, pentru că civilizația n-a ajuns niciodată în locul în care au crescut. În 1980, 35 de case erau locuite, iar în 1990, zece familii mai populau satul. Cei mai bătrâni s-au prăpădit, iar la recensământul din 2011, populația era de patru locuitori. Astăzi au mai rămas trei.

Ultimii săteni

În Varnița mai trăiesc două familii, formate din doi bărbați și o femeie. Mircea Drăgoi are 80 de ani și este cel mai bătrân localnic. Este bolnav de diabet, dar este nevoit să lucreze de la răsărit la apus, alături de soția sa. Cei doi cresc animale, oi și porci, pentru a se putea întreține. ”Nevastă-mea face cât șapte femei! Stă toată ziua cu oile, iar seara vine și face mâncare și treburi în gospodărie”, spune octogenarul.

Ultimii trei săteni au contact cu civilizația foarte rar, doar când sunt nevoiți să iasă dintre dealuri pentru a merge la medic sau pentru provizii. ”Am rămas aici pentru natură. La noi totul e ecologic, natural. Fac brânză bio, am albine, porci, doar sănătate să pot munci îmi doresc”, spune al doilea bărbat al satului, Viorel Ianoș, de 56 de ani.

Pregătiți de izolare

În Varnița nu există electricitate, apă la robinet, magazin sau dispensar, dar localnicii rămași nu de asta se plâng. Tot ce și-ar dori este ca autoritățile să le facă un drum până în Șiștarovăț. Acum, drumul din pământ nu este practicabil, iar legătura cu lumea stă într-un drum forestier care nu apare nici pe hărți, și care duce către Dorgoș. Chiar și acesta poate fi parcurs doar de mașini de teren și tractoare, astfel că o ambulanță, dacă ar fi solicitată la Varnița, nu ar avea pe unde să ajungă.

Cele două familii sunt nevoite să se pregătească de izolare peste iarnă, pentru că drumul spre Dorgoș devine impracticabil iarna. ”Autoritățile nu ne-au ajutat niciodată cu nimic, vin aici o dată la patru ani să ne zică să mergem la vot. Drumuri ne-au tot promis, dar niciodată nu au făcut nimic. Din cauza drumurilor nu ne vizitează nimeni, și rudele vin rar”, spune Viorel Ianoș.

Viceprimarul comunei, Andrei Neda, declară că de-a lungul anilor s-au făcut numeroase cereri la Consiliul Județean și Guvern pentru finanțarea construirii unui drum comunal către Varnița, dar acestea nu au fost aprobate. Ultima cerere a fost depusă în 2014, la Guvern, fără ca Primăria Șiștarovăț să primească vreun răspuns.

Copaci în loc de altar

Casele abandonate din Varnița au ajuns ruine, iar școala, în care a funcționat și biserica, este prăbușită parțial. Acolo unde cândva erau altarul și sălile de cursuri, cresc acum salcâmi și soc. Școala a avut ultima dată elevi în 1972, când erau 12 copii de clasele 1 – 4. Familiile acestora au părăsit satul și și-au transferat copiii la Lipova sau la Arad.

Mircea Drăgoi își amintește de anii în care avea vecini, iar când se plimbă pe stradă, rememorează chipurile fiecărui sătean care a lăsat totul în urmă pentru o viață mai confortabilă. ”Ultimii vecini au plecat acum vreo zece ani. Era un sat frumos, cu de toate, școală, biserică, oamenii erau uniți…”, spune bătrânul. Cu lacrimi în ochi, el mărturisește că vrea să moară între dealurile natale, deși ar avea unde să meargă pentru confort: ”Am o fată care e profesoară la Timișoara și un băiat plecat și el la oraș. Mă cheamă fata să locuiesc la ea, și băiatul, dar nu plec. Aici am văzut lumina zilei, aici vreau să mă sting”.

Cu pistolul la cap

În ultimele decenii, singurii ”vizitatori” care revin cu regularitate la Varnița sunt animalele de pradă, precum lupii și vulpile, dar și hoții. ”Lupii sunt o mare pacoste, că vin și îmi mănâncă oile. Într-un an, 91 de oi mi-au omorât în trei nopți. Dar vin și hoți. Mi-au furat trei cai, două iepe și un mânz, tare frumoși. Altă dată m-am trezit cu unul în casă și m-a amenințat. Ca noroc că a venit fiul meu cu tractorul și ăsta a fugit. De atunci, am pistol. Am fost la Poliție și am cerut drept de armă și am primit. Cum suntem izolați, aici trebuie să te aperi. Acum dorm și eu mai liniștit, că știu că am pistol în casă”, spune cel mai bătrân sătean.

Fără perspective

Civilizația nu are nicio șansă să ajungă la Varnița în viitorul apropiat. Depopulat aproape complet, satul nu poate atrage investiții, nici măcar din partea autorităților, care au obligații față de locuitori. Edilii comunei cred că singura șansă pentru Varnița este turismul rural, dacă s-ar găsi persoane care să repare casele abandonate pentru a le pune la dispoziția celor care vor să-și petreacă vacanțele ca în secolul trecut, bucurându-se doar de natură. Orice eventual investitor s-ar lovi, însă, de aceeași problemă: lipsa drumului care să lege civilizația de o lume încremenită în timp.