aradon.ro Web analytics

ARADON

ARADON

  • Home
  • Ştiri
    • Ştirile judeţului Arad
    • Evenimente
    • Comentariul zilei
    • Stiri internaţionale
    • Stiri naţionale
    • Retrospectiva săptămânii
    • Celebritati/Lifestyle
    • Download
  • Video
  • Sport
    • UTA
    • Sport local
    • Ştiri sportive
  • Party
  • Angajari
Select Page
ARADON
Local
Secretul angajărilor la Compania de Apă

Secretul angajărilor la Compania de Apă

la 5 August 2015 11:27
5 August 2015 11:27
Şapte directori are compania. Şi sute de angajaţi, printre care (şi) nume celebre. Cel mai recent dintre acestea, cel al Mirelei Pribac. Singurul care a confirmat angajarea a fost... prefectul.
Scris de Adriana Barbu - Şapte directori are compania. Şi sute de angajaţi, printre care (şi) nume celebre. Cel mai recent dintre acestea, cel al Mirelei Pribac. Singurul care a confirmat angajarea a fost... prefectul.

Trimite articolul

X

O societate pe care toată lumea a pus tunurile la un moment dat sau altul. Una privită cu invidie, care face regulile când vine vorba de apa şi canalizarea din municipiu şi din judeţ, pentru că deţine monopolul. O societate care produce bani de bani. Şi care are proiecte de proiecte. Care face zeci de săpături prin Arad şi nu numai. Şi care are… şi angajaţi pe măsură. Are, de pildă, nu mai puţin de şapte directori! Remuneraţi cum se cuvine, pentru că vorbim de o societate profitabilă. Ce-i drept, a Consiliului Judeţean şi a Primăriei Arad, dar şefii de aici nu par să ţină cont de asta. Compania merge şi, când merge, nu schimbi echipa şi nici nu dai explicaţii. O societate condusă de directorul general Bănăţan de când ne ştim noi în presă. Şi care dincolo de zecile de acuze de care a avut parte, venite fie de la politicieni, fie chiar de la patronii săi, nu a avut probleme mari. Şi dacă le-a avut, a plătit pentru ele în tăcere şi subiectul s-a închis rapid. Câteva acte legate de afacerile companiei au intrat în atenţia DNA şi se spune că încă sunt sub lupa procurorilor, dar nicio acuză oficială legată de vreo ilegalitate nu a fost făcută publică.

E o companie, cu alte cuvinte, la care mai toţi şi-ar dori să lucreze. Nu există riscul să intre în faliment, să reducă din posturi, iar salariile sunt pe măsura cifrei de afaceri. Doar că nu-i uşor să te angajezi aici. Posturile sunt blocate de ceva vreme, ca urmare e deciziei executivului companiei şi a Consiliului de Administraţie. Angajările se fac post pe post. Mai exact: dacă pleacă cineva, prin demisie sau pensionare, vine altcineva. De preferat, o persoană calificată. Nu e vina nimănui dacă numele persoanei sună cunoscut pentru mai toţi arădenii. Şi, deşi la aşa o companie, ai crede că au loc rar plecări, astfel de „rocade” se discută şi se aprobă, la propunerea executivului, cam o dată pe lună.

Vreo şapte angajări s-au bătut în cuie în această lună. S-au angajat muncitori calificaţi şi necalificaţi, ingineri etc. Un nume printre acestea nu avea cum să nu-ţi atragă atenţia: Mirela Pribac. Nu-i, ce-i drept, un subiect de presă, faptul că soţia prefectului s-a angajat la Compania de Apă (şi soţiile oamenilor cu poziţii de vârf au dreptul să lucreze, nu le poate interzice nimeni să-şi exercite profesia pentru care s-au pregătit ani de zile, doar pentru că în familie cineva e persoană cu funcţie administrativă sau politică). Nici nu am fi scris despre angajare, dacă pura curiozitate nu ne-ar fi mânat în a primi sau nu confirmarea zvonului că soţia prefectului Cosmin Pribac lucrează din august la Compania de Apă. Răspunsurile primite ne-au făcut să scriem.

Directorul general al companiei e în concediu, aşa că nu ne-am permis să-l deranjăm din vacanţă. Am preferat să îl întrebăm pe directorul tehnic, Marius Ştefan Toma, cel care îi ţine locul managerului general Gheorghe Bănăţan până prin 11 august. „Nici nu infirm, nici nu confirm. Nu e domeniul meu”, ne-a expediat scurt directorul tehnic. Aceeaşi întrebare legată de angajările din august am pus-o preşedintelui Consiliului de Administraţie al Companiei de Apă Arad, Adrian Nedelciu (directorul tehnic al Consiliului Judeţean Arad). Nici Nedelciu nu ne-a confirmat angajarea Mirelei Pribac pe un post de inginer, rămas vacant după plecarea unui alt angajat al companiei. Deşi angajările se aprobă aici. Ne-a precizat totuşi că s-au făcut de curând angajări, pe diferite posturi, printre care şi ingineri, dar că cei din Consiliul de administraţie îşi dau avizul pe număr şi funcţie, nu şi pe numele persoanei, propunerile de angajări venind din partea executivului Companiei de Apă. Aşa că nu cunoaşte numele celor angajaţi.

De la purtătorul de cuvânt al Companiei am aflat că nu putem primi un răspuns la întrebări legate de personal, acestea având un caracter aparte, şi că ar fi indicat să vorbim direct cu managerii companiei.

Am decis să vorbim, în condiţiile date, cu cei în faţa cărora ar trebui să răspundă la final mai marii Companiei. L-am întrebat pe Adrian Ţolea, noul preşedinte CJA, dacă a auzit şi dânsul zvonurile de pe piaţă. Nu, desigur. Dar va face controale la toate companiile din subordinea CJA care au proiecte mari şi/sau care au probleme, aşa cum e cazul Companiei de Apă, Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului sau Aeroportului Arad. Totul pe rând, că de abia a intrat în pâine. Dar va fi vorba de controale generale, nu cu tinţă, a ţinut să ne precizeze Adrian Ţolea, fapt ce ne-a dus repede cu gândul, fără să vrem, la altă angajare celebră de la Compania de Apă: imediat după ce nu a mai fost parlamentar, Iustin Cionca şi-a găsit un post în sânul Companiei. Nu că n-ar fi avut voie, desigur.

Doar prefectul a confirmat

Singurul care ne-a confirmat faptul că Mirela Pribac este angajata Companiei de Apă a fost chiar soţul dânsei, prefectul Cosmin Pribac. O recunoaştere simplă, a unei situaţii normale, atunci când n-ai nimic de ascuns. O atitudine care ar fi trebuit îmbrăţişată şi de ceilalţi amintiţi mai sus. Nu este, însă, cazul în sânul Companiei de Apă, obişnuită să închidă ermetic porţile în jurul său. E monopol aici, la apă şi canal. Nici urmă de deschidere. Nici vorbă de comunicare. Legea apei, a canalizării, a proiectelor europene şi a politicii manageriale o face compania.

Trimite articolul

X
Taguri:
angajari ,
apă ,
Arad ,
Compania ,
secret
0 Comentarii

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

    Cele mai citite știri

    1
    1 Mai: Ziua Internațională a Muncii, de la defilări propagandiste la mici și grătare
    2
    Primul magazin iSTYLE din Arad s-a deschis în Atrium Mall!
    3
    Peste jumătate din bugetul județului, spre investiții
    4
    Aradul, în topul insolvențelor
    5
    22 de prefecți și 36 de subprefecți, eliberați din funcție, în urma demisiei
    6
    S-au remarcat la Czech Aerobic Open 2026
    7
    Rusia îl acuză pe Zelenski de provocarea unui război nuclear
    8
    Dosarul Mineriadei, restituit la Parchetul General pentru refacerea rechizitoriului
    9
    Adrian Mihalcea a vorbit, în sfârșit, despre viitorul său
    10
    Ana Bărbosu, sancționată 2 ani de ITA după ce nu a fost găsită de trei ori de agenții antidoping

    România

    Nicușor Dan: Varianta care pare să se contureze - un guvern politic minoritar
    Varianta care pare să se contureze după consultările de marți de la Cotroceni este cea a unui guvern minoritar, iar procesul de formare a unui nou executiv trebuie să fie accelerat, a transmis, marți, Nicușor Dan.

    România

    Consultări la Cotroceni/ Dumitru Coarnă: Se pare că va fi un guvern monocolor PSD
    Dumitru Coarnă, parlamentar neafiliat, a declarat marți, în urma consultărilor de la Palatul Cotroceni, că propunerea pentru premierul desemnat ar urma să vină de la PSD.

    România

    Consultări la Cotroceni/ Cosmina Cerva - propunerea de premier din partea PACE - Întâi România
    Cosmina Cerva este propunerea de premier din partea PACE - Întâi România, a anunțat, marți, senatorul Ninel Peia, după consultările cu președintele Nicușor Dan la Palatul Cotroceni.

    România

    Consultări la Cotroceni/Chiriță (Grupul parlamentar Uniți pentru România), l-a propus pe Ponta premier: Are o experiență guvernamentală și o expertiză
    Liderul Grupului parlamentar Uniți pentru România, Răzvan Mirel Chiriță, a declarat marți, după consultările de la Cotroceni cu președintele Nicușor Dan, că formațiunea sa îl propune pentru funcția de premier pe Victor Ponta, argumentând că acesta are o experiență guvernamentală și ar putea fi un liant pentru a se ajunge la un consens.

    România

    Consultări la Cotroceni/ Gavrilă: POT susține o formulă pro-occidentală, pro-americană. Ne disociem de comportamentul AUR
    Președinta Partidului Oamenilor Tineri, Anamaria Gavrilă, a anunțat marți, după consultările de la Palatul Cotroceni, că parlamentarii POT susțin o formulă de guvernare pro-occidentală, pro-americană.

    România

    Consultări la Cotroceni/Șoșoacă: Am solicitat să avem un program de guvernare, dar nu dat cu două ore înainte în Parlament
    Președinta SOS România, Diana Șoșoacă, a declarat, marți, după consultările de la Cotroceni, că i-a spus președintelui Nicușor Dan că își dorește ca un program de guvernare să fie prezentat la Parlament cu cel puțin 48 de ore înainte.

    România

    Consultări la Cotroceni/ Pambuccian: Viitorul Guvern va fi probabil minoritar
    Liderul Grupului Minorităților Naționale din Camera Deputaților, Varujan Pambuccian, estimează că viitorul Guvern va fi unul minoritar.

    Local

    Răsturnare de situație în dosarul Andrényi: Prefectura câștigă definitiv procesul cu Primăria Arad
    Instanța anulează definitiv certificatul de urbanism și autorizația de construire care au permis dezvoltarea proiectului de la fostul Antrepozit Andrényi, de pe 6 Vânători.

    Local

    Primăria Arad schimbă regulile pentru comercianți și restaurante. Proiectul se află la transparență
    Proiectul actualizează și regimul sancțiunilor. Pentru o serie de abateri prevăzute de regulament, inclusiv pentru neconcordanțe între declarația de protecție fonică și situația constatată în teren, amenzile vor fi cuprinse între 2.000 și 2.500 de lei. 3
    • Aradon.ro
      • Redactia
      • Politica de confidentialitate
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Regulament postare și moderare comentarii
    • Știri
      • Știrile județului Arad
      • Știri internaționale
      • Știri naționale
      • Celebrity/Lifestyle
    • Sport
      • UT Arad
      • Sport Local
      • Știri sportive

    Arad Online

    ISSN 3008-2331

    ISSN-L 3008-2331

    aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

    Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.