Sfaturile lui Rely: Modelul de frumusete care ti se potriveste

Sfaturile lui Rely: Modelul de frumusete care ti se potriveste
S-au publicat numeroase formule de calcul a greutăţii ideale. Majoritatea au fost stabilite în special, pentru participantele la concursuri de frumuseţe.

Puţine femei corespund ca înălţime, greutate, măsuri, acestor cerinţe. Oare există femeie pe lumea asta care să nu-şi dorească proporţiile ideale? Sunt convinsă că la un moment dat, în cotloanele ascunse ale sufletului nostru, vom crea imaginea spre care tindem. Nici un păcat! Doar că este bine să ţinem cont şi de tipul morfologic cu care ne-a înzestrat natura şi înaintaşii noştri. Frumuseţea unei femei depinde de ţinută şi de formele trupului.
Dacă aveţi un schelet robust, umerii laţi, încheieturile de la mâini şi glezne mai groase, vă îngrăşaţi uşor, faceţi parte din tipul muscular. Veţi avea întotdeauna cu câteva kilograme în plus comparativ cu celelalte tipuri, deoarece oasele şi muşchii sunt mai grei. Exemplu: Greta Garbo. Indicat este să practicaţi gimnastica de întreţinere, să faceţi masaj şi să aveţi o dietă bine supravegheată.
Un schelet subţire, încheieturile la fel, bazinul lat, tendinţă de îngrăşare, de obicei mici de statură, arată tipul digestiv, răspândit în special la popoarele latine. Acest tip necesită o deosebită atenţie şi monitorizare a greutaţii. Exemplu: Marlyn Monroe. Se recomandă gimnastică şi masaj.
Dacă aveţi şolduri subţiri, picioare lungi, toracele bine dezvoltat, uşoară tendinţă de îngraşare precum Brigitte Bardot, sunteţi tipul respirator. Acest tip acumulează grăsime pe abdomen. Practicaţi gimnastica şi mare atenţie la celulită.
Cele cu şoldurile mici, toracele puţin dezvoltat, schelet subtire, care nu se îngraşă, fac parte din tipul cerebral. Exemplu: Audrey Hepburn. Veţi practica sportul pentru menţinerea masei musculare.
Sănătatea şi frumuseţea depind tare mult de stilul de viaţă pe care-l avem.
redactia.jurnalaradean@russmedia.ro

Citat: „Sănătatea şi frumuseţea depind de stilul de viaţă” Aurelia Gabor

Taguri: , , ,


0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !