Simpozion international de implantologie si medicina dentara

De Daniel Albu
Simpozion international de implantologie si medicina dentara
Asociația ATRIMED și UVVG au organizat cea de-a IV-a ediție a Simpozionului internațional: „Implantul scurt în protezarea edentațiilor terminale”

Asociația Transfrontalieră de Implantologie și Medicină Dentară (ATRIMED) și Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” din Arad, au organizat, zilele trecute, în Sala de Conferințe a Hotelului Continental din Arad, cea de-a IV-a ediție a Simpozionului internațional de implantologie și medicină dentară „Implantul scurt în protezarea edentațiilor terminale”.
La eveniment au participat lectori renumiți din țară și străinătate, dintre care îi amintim pe prof. univ. dr. Aurel Ardelean, președintele Universității de Vest „Vasile Goldiș”, prof. univ. dr. Victor Valea, președintele ATRIMED, prof. dr. Laisheng Chou de la Universitatea din Boston, SUA, prof. univ. dr. Alexandru Bucur, șeful Secției Clinice Universitare de Chirurgie Oro-Maxilo-Facială, decan al Facultății de Medicină Dentară, București; dr. Traian Bodnar, șef lucrări Protetică dentară la Facultatea de Medicină Dentară UMF „Carol Davila” București, arh. Lucia Chișbora, secretar ATRIMED, Prof. univ. dr. Augustin Mihai, șef catedră implantologie orală, UMF „Carol Davila” București; dr. Gabriel Bücher, vicepreședinte al Colegiului Medicilor Dentiști din Arad.

Prof. univ. dr. Alexandru Bucur, decanul Facultății de Medicină Dentară din UMF “Carol Davila”, șeful Clinicii de chirurgie maxilo-facială București, a declarat: „Îi mulțumesc d-lui președinte, prof. univ. dr. Aurel Ardelean, pentru încrederea acordată și pot să-l asigur, încă o dată, că studenții de la Arad nu sunt cu nimic mai prejos decât studenții de la București. În al treilea rând, aș dori să spun că am încercat să realizez o punte de legătură între Colegiul Medicilor și Universitate și sunt convins că ea se va realiza foarte curând”.

Prof. dr. Victor Valea, președintele ATRIMED, a declarat: „ATRIMED și-a propus de la bun început să dea un sprijin, o mână de ajutor tineri pentru a porni pe drumul unei profesii de înaltă ținută și mă refer, în special, la acest domeniu de vârf care este implantologia dentară. În acest sens, în colaborare cu dl. prof. Bucur și cu dl. prof. Augustin de la primul simpozion din 2011 și până acum am organizat aceste cursuri de perfecționare în implantologia dentară, cursuri absolvite de aproximativ 100 de medici, 95 la sută dintre ei – care înainte nu practicau implantologia –, astăzi pornind pe acest drum”.

Prof. univ. dr. Aurel Ardelean, președintele Universității de Vest „Vasile Goldiș”, a transmis salutul Senatului Universității de Vest «Vasile Goldiș», a comunității academice a Universității și a Facultății de Medicină Stomatologică, cu prilejul organizării la Arad a celei de-a IV-a ediție a Simpozionului internațional de implantologie și medicină dentară: „Căutăm să pregătim studenții în domeniul stomatologic foarte bine, de aceea am apelat la personalități din acest domeniu – prin dl. prof. univ. dr. Alexandru Bucur, decanul Facultății de Medicină Dentară din UMF “Carol Davila” și d-na profesoară Dana Bodnar de la UMF „Carol Davila” și alte nume de referință – cu care conlucrăm foarte bine și care ajută facultatea noastră. S-au înregistrat progrese vizibile și sunt bucuros că, în calitate de președinte al Universității de Vest «Vasile Goldiș», pot să ajut această disciplină importantă spre buna ei însușire de către studenții noștri. Avem colegi de la stomatologie care lucrează la cabinetul, foarte modern și foarte dotat, al d-lui prof. dr. Victor Valea. Universitatea noastră dorește să continue această legătură, deoarece ceea ce face dl. prof. dr. Victor Valea în Arad este o muncă de pionierat pe care Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” dorește să o încurajeze și pe mai departe”.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !