Omul care de 6 ani este alături de echipa de baschet feminin a Aradului, a spus, printre altele: „Vreau să urez jucătoarelor bun venit la Arad și să le asigur că sponsorii vor fi alături de echipă, mai ales în ceea ce privește Universitatea de Vest „Vasile Goldiș”, unde le așteptăm pentru a fi studentele Universității noastre. Doresc succes fetelor, domnului antrenor și tuturor celor care se ocupă de buna desfășurare a procesului de antrenament și pregătire. De trei ori „succes” pentru Monica, ca director de imagine. Vă doresc să duceți mai departe tradiția acestei echipe și să declar în mod oficial că obiectivul nostru este recucerirea titlului național, pe care îl dorim în vitrina clubului și în vitrina de onoare a orașului, spre satisfacția miilor de spectatori care vă adoră și așteptă cel de-al X-lea titlu naţional. Vă doresc succes pentru noul an, pentru noua competiție și sunt convins că, prin măsurile luate de conducerea clubului, vom reuși să recucerim titlul național. Suntem mândrii că avem o echipă fruntașă, fiind singura Universitate din România care sponsorizează o echipă care face performanță la nivel european. Adeziunea Senatului Universității și a Consiliului de Administraţie există pentru a acorda sponsorizare acestei echipe de la care așteptăm un singur lucru, performanță”.
Singura Universitate care sprijină performanţa
Prof. univ. dr. Aurel Ardelean, președintele Universității de Vest „Vasile Goldiș” a fost invitatul de onoare al conferinţei de presă.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Local
De câteva zile Aeroportul Internațional Arad a prins viață. Lume multă, agitație, mașini, forfotă, dar mai ales avioane și zboruri naționale și internaționale.
Local
Vineri, 6 noiembrie, este ultima zi când producătorii agricoli mai pot depune cereri de sprijin pentru despăgubiri.
Mapamond
Democrații au obținut marți majoritatea atât în Senat, cât și în Camera Reprezentanților, în alegerile de la jumătatea mandatului, înregistrând victorii de amploare care au pătruns adânc în fiefurile republicane, în timp ce zeci de milioane de alegători i-au transmis o critică usturătoare președintelui Donald Trump, transmite miercuri Reuters.
ARADON Sport local
Brankica Hadzovic, fostul căpitan de la FCC Baschet UAV Arad și actualul manager al clubului, se luptă de peste doi ani cu un cancer agresiv la sân, care s-a extins la ficat. Sârboaica a vorbit despre pierderea tatălui său, trecerea la chimioterapie, dezamăgirea că nu a dat rezultate, plecarea la tratament în Turcia și ajutorul primit din partea oamenilor.
Mapamond
Astronauții americani au votat pe Stația Spațială Internațională în alegerile de la jumătatea mandatului, la sute de kilometri deasupra Pământului, relatează marți dpa.
România
Premierul Luca Niculescu a declarat, marți, că va exista o indexare a pensiilor, care ar urma să fie pusă în aplicare, cel mai probabil, de la începutul anului viitor.
1
România
Șase magazine din România care aparțin unui singur lanț comercial au raportat creșteri anormale ale temperaturilor echipamentelor frigorifice, potrivit unei alerte publicate, marți, de Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC), în contextul valului de atacuri cibernetice asupra sistemelor frigorifice din mai multe țări din Europa.
3
Citiți principiile noastre de moderare aici!