Jurnal arădean: Care mai este evoluţia ta medicală?
Brankica Hadzovic: În octombrie 2025 fost a doua mea operație la ficat, mă gândeam că totul va fi ok, dar la controlul de după o lună, doctorul nu a avut vești bune pentru mine. Mi-a spus că am trei tumori în plus. Au extirpat ce am avut înainte, dar, din nou, au apărut încă trei. Doctorul din Cluj care a făcut operația mi-a spus că oncologul meu trebuie să-mi schimbe tratamentul.

JA: Cum a fost pentru tine mental, după două operații (ablații) să afli că situaţia medicală s-a înrăutăţit?
BH: Desigur, aceasta nu a fost o veste bună. Mental sunt foarte bine. Aveam nevoie să fiu puternică, sunt încă puternică, deşi în doi ani nu am avut o singură veste bună. Aici nu ai altă opțiune.

JA: Nu ai fost pregătită pentru ce s-a întâmplat în decembrie cu tatăl tău, care a murit…
BH: Pentru asta nu m-am pregătit deloc. În noiembrie anul trecut, tatăl meu a avut un atac cerebral și în decembrie a murit. Încă doare, îmi pare atât de rău! Sunt puternică, dar pentru aceste lucruri nu poți fi niciodată puternic. Cu toată lupta mea a trebuit să mai trec și prin asta. Mă rugam să mă trezesc dimineața următoare. Ce durere simt în inima mea, în sufletul meu și cancer și toate astea… Dar într-o zi am început să-mi fac bagajele, după 20 de zile, pentru că am fost foarte jos. Eram foarte rău și mental, iar această pierdere m-a lovit atât de tare! Până în ziua de azi nu știu cum m-am ridicat într-o zi și am spus că plec la Arad. Trebuie să-mi salvez viața! A fost un lucru foarte bun pentru că atunci când am venit aici am început să lucrez. Plecam de acasă la nouă dimineața și mă întorceam acasă la nouă seara. Nu doream să fiu acasă singură și să plâng de fiecare dată. Pentru că atunci când sunt acasă plâng. Când sunt aici, fetele şi oamenii din Arad mă ajută foarte mult. Sunt încă tristă, aceasta este cea mai mare durere pentru mine. Cancerul n-a fost nimic pentru mine. Este normal pentru că este părintele meu de care eram atât de apropiată.

JA: Ce a urmat?
BH: La primul control după ce mi-am pierdut tatăl, din stres și din toate, din trei tumori câte aveam la ficat, mi-au fost descoperite 13 tumori. Când am venit în Timișoara și mi-au spus asta, a fost o urgență, trebuia să începem cu chimioterapia. Așa că, în sfârșit, am schimbat tratamentul și am început cu chimioterapia.

JA: Ai avut două tipuri de chimioterapie la Timișoara. Ce efecte secundare ai avut în comparație cu hormonoterapia?
BH: Prima a fost cea mai ușoară pentru mine. Era ca și cum îmi ataca oasele. Puteam să merg afară, în magazine, făceam foarte tare au, au, au pentru că aveam senzația că mi s-a rupt mușchiul în acel moment. Cum am jucat de multe ori accidentată baschet, pentru mine nu a fost o problemă. Am fost de patru ori pentru acest tratament și am făcut RMN. Acesta ne-a arătat că chimioterapia nu a făcut nimic. Doar aveam în acel moment 20 de tumori. Așa că mi-au schimbat din nou chimioterapia. Mă gândeam că voi muri de la acel tratament. Mi-a fost foarte rău 19 zile, vomitam, și îmi spuneam că nu știu cum voi supraviețui pentru că ziua următoare aveam chimioterapie. Făceam la fiecare 20 de zile. Atunci, Bogdan Bulj, care a fost antrenor aici, m-a chemat să-i botez copilul. Pentru mine era perfect, am fost atât de fericită pentru că se întâmpla exact după 18-19 zile de când am avut o chimioterapie. Știind cum a fost la primul tip, nu mă gândeam că voi fi în pat 20 de zile. Ne-am dus la biserică, mi-a fost foarte rău acolo. Mi-au dat scaun, am stat jos, nu puteam să-l țin pe copil. Sunt atât de fericită pentru că am făcut asta, dar a fost foarte rău.

JA: Ce efecte adverse vizibile ai?
BH: Mi-am pierdut părul. Nu îmi este rușine, aceasta este boala mea, nu o ascund. Astfel de femei le numesc femei puternice. Știu că acele femei luptă ca nimeni care este normal, care nu este bolnav. Am luat 30 de kilograme în plus. Asta mă ucide. După fiecare chimio am pus 3-4 kilograme. Sunt la chimioterapie în ultimele 9 luni. Asta urăsc pentru că nu pot controla nimic. Acum sunt în șlapi și este noiembrie. Ieri a plouat. Sunt în șlapi pentru că de la această chimio pe care o primesc acum, unghiile mele sunt negre.

JA: După al doilea tip de chimio rezultatele nu au fost deloc bune…
BH: Am făcut RMN și aveam 26 de tumori pe ficat. Mi-au spus că trebuie să mă pregătesc pe mine și familia mea pentru orice. Mi-au explicat că dacă ficatul meu nu mai funcționează vor înceta să funcționeze și alte organe. Nu le aveam din cauza mea, ei nu mi-au dat o terapie potrivită în tot acest timp.

JA: Atunci ai luat decizia de a merge în Turcia? Deja erai în contact cu doctorii de acolo.
BH: Eram în contact cu ei după prima chimio care nu a mers. Mi-au spus că trebuie să afle de ce chimioterapia nu funcționează. De ce ai tumori în plus. Dar nu au făcut asta. Nu pot să merg aici să învăț pe cineva ce să facă. Nu dau vina pe nimeni, trebuie să spun asta. Ei respectă protocolul, așa merg lucrurile. În loc să mă pregătesc pe mine și pe familia mea pentru tot, mi-am pregătit geanta și am zburat în Turcia.

JA: Ai început atunci cu o altă biopsie a ficatului. Ce ți-au spus?
BH: Am făcut biopsie prima dată când am mers acolo, multe analize. Mi-au spus că chimioterapia de aici n-a mers, deoarece tumorile mele de pe ficat și-au schimbat structura. De la HER2-pozitiv a devenit HER2-negativ. Așa că pentru asta este o chimioterapie total diferită. A doua zi am primit chimioterapie de acolo pentru acest HER2 – negativ și până în ziua de azi sunt pe acel tratament. Oncologul din Turcia mi-a spus că e bine că am luat în greutate. Dacă aș pierde kilograme, ar fi foarte rău pentru rezultatele mele. De fiecare dată când vin, mai întâi fac dimineața testul de sânge. Dacă nu este bun, atunci nu fac chimioterapie. Așa că acum sunt foarte grasă și suculentă și întotdeauna cred că rezultatele mele vor fi bune. Uneori plâng atât de mult când vreau să port ceva și nu pot. 45 de ani am fost slabuță, dar mă voi întoarce acolo.

JA: Ai început acolo noul tratament și după trei chimioterapii în cele din urmă o veste bună?
BH: Da! Sunt atât de fericită din această cauză. Doi ani am auzit doar vești proaste. A doua zi după PET CT mi-a spus că funcționează această chimio. Nu ai mai multe tumori, deci chimio oprește asta și începe să lucreze pentru a le micșora. Unele tumori care au avut cam 3 centimetri și ceva sunt de doi centimetri și șapte. Deci vor fi din ce în ce mai mici până mor, până când le distruge chimio. La sân nu mai am celule active. Am mai făcut încă trei chimio. Voi aștepta scanarea din 17 noiembrie. După 3-4 zile de la această chimio nimeni nu mă poate atinge pentru că simt durerea pielii. Dar după 9-10 zile de efecte adverse știu că voi fi fericită 10 zile. Vin în Arad, lucrez, asta mă face fericită, așa că continui normal.

JA: Vestea bună este că tratamentul din Turcia funcționează. Cea mai puțin bună este că acesta costă foarte mult. Au fost campanii de strângere de fonduri. Cum a fost pentru tine să accepți ajutorul celorlalți?
BH: Dacă nu aș fi avut bani strânși din baschet, nici nu m-aș fi gândit să merg în Turcia. Acolo bună dimineața este 1000 de euro. M-am întors acasă din Turcia și mama mi-a spus: în Muntenegru au început deja să facă ceva să te ajute. Nu m-am gândit pentru că noi, ca familie, am vorbit. Când îmi cheltui toți banii din baschet, vom vinde casa, totul doar pentru ca eu să fiu bine. Nu contează pentru viață, nu întrebi pentru preț. Și după aceea în Serbia au început același lucru. Pe social media peste tot era Branki, Branki, Branki. Și vorbeam cu o mulțime de oameni. Prietenii mei au spus că te iubim, vrem să te ajutăm și după câteva zile m-am calmat. Eram plină de adrenalină pentru că mă trezesc și sunt etichetată în zeci de de postări.

Doar în acel timp recunoști că ești bolnav și cineva îți dă bani pentru ajutor. Până acum am plătit peste 30.000 de euro acolo. Am fost doar de șase ori în Turcia. Poate voi avea operație la ficat, la sân. Așa că pur și simplu nu știu cât va costa și acești oameni care vor să ajute… clubul a făcut același lucru. Sunt aici de 11 ani ca jucătoare, ca manager, nu contează. Oamenii din Arad înțeleg baschetul. Ei știu cine dă aici totul, așa că ei știu că iubesc acest oraș de parcă m-aș fi născut aici. Nu vreau să menționez pe nimeni la capitolul mulţumiri, pentru că nu vreau să uit pe cineva. Sunt atât de recunoscătore pentru tot și toți cei care fac ceva pentru mine. Clubului meu, oamenilor din Arad şi din România, Muntenegru și Serbia, tuturor celor care mă ajută. Simți că nu ești singură. Eu nu am pierdut pe nimeni. Și asta este important, pentru că în acești doi ani am auzit o mulțime de lucruri. Soțul părăsește soția pentru că are cancer sau cineva care nu este căsătorit, că prietenii o părăsesc. Toată lumea este aici aproape de mine și asta chiar îmi dă aripi, pentru că am nevoie de multă dragoste acum, chiar dacă mă joc de parcă nu aș avea nevoie.

JA: Sperăm că acest tratament te va vindeca și ne dorim ca următorul nostru interviu să fie cu mesajul Cancer Free.
BH: Sper și eu! Doar când mă gândesc la asta, mă face de atâtea ori să am lacrimi în ochi când o să aud fără cancer. Știu că fac tot posibilul. Nu m-am dat bătută și vă mulțumesc foarte mult pentru tot. Nu voi renunța niciodată!

Interviul complet: