Centrul oraşului a fost extrem de aglomerat, fapt care a determinat închiderea circulaţiei pe o parte din Bulevardul Revoluţiei. După concert, arădenii s-au retras în barurile din apropiere, care s-au dovedit a fi neîncăpătoare.
Spectacol incendiar cu Velea si Brenciu
ARAD. Spectacol de senzaţie sâmbătă seara pe scena amplasată în faţa Palatului Administrativ. Mii de arădeni s-au strâns la concertul extraordinar susţinut de Alex Velea şi Horia Brenciu.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
5
Local
Tamponarea a avut loc între două autoturisme, iar o femeie a fost rănită.
România
Rezultatele extragerilor loto din data de 16-06-2024 sunt următoarele:
Ştiri sportive
Selecţionata Olandei a învins naţionala Poloniei cu scorul de 2-1 (1-1), duminică, pe Volksparkstadion din Hamburg, într-un prim meci din Grupa D a Campionatului European de fotbal - EURO 2024, găzduit de Germania.
Mapamond
Mai mulţi deţinuţi dintr-un centru de arest preventiv din Rostov, în sudul Rusiei, care luaseră duminică ostatici doi angajaţi, au fost ucişi de forţele speciale, transmite Reuters, care preia de la agenţia de presă rusă Interfax.
România
Dominic Fritz i-a anunțat duminică pe colegii din USR că nu mai candidează pentru șefia partidului, asta după ce Cătălin Drulă a transmis la începutul săptămânii că demisionează.
1
Mapamond
Poliţia din Hamburg a anunţat că a împuşcat şi rănit un bărbat care a ameninţat că îi atacă pe membrii forţelor de ordine cu un târnăcop şi un cocktail Molotov, înaintea meciului de fotbal Polonia - Olanda de la EURO 2024, informează AFP.
România
Duminică, polițiștii de la Investigații Criminale au pus în executare cinci mandate de percheziție domiciliară, trei în județul Brăila și două în județul Teleorman, la doi tineri bănuiți că au furat un seif dintr-o casă din Moșnița Nouă, cauzând un prejudiciu de 45.000 de euro.
Citiți principiile noastre de moderare aici!