Start fulminant pentru „șoimii” Lipovei

De Daniel Scridon
Start fulminant pentru „șoimii” Lipovei
Trei din trei, golaveraj 12-2 şi un loc în fotoliul de lider al seriei a 4-a din eşalonul fotbalistic cu numărul trei.

Vorbim despre Şoimii Lipova, care s-a distrat (şi) cu Cetate Deva, scorul de 4-0 scutindu-ne de prea multe comentarii. E drept, oaspeţii au jucat din min. 30 cu un om mai puţin, dar asta nu şterge din meritele echipei construite de preşedintele Radu Pop.

Şi-au trecut numele pe lista marcatorilor: Trabalka min. 22 (penalty), Sulea min. 37, Vasinc min. 88 şi Buta min. 90.

„Am jucat fotbal tot meciul, chiar dacă am avut 2-0, nu ne-am relaxat. Mă bucur pentru al doilea junior pe care am pariat în această vară, Gabriel Buta, în 15 minute a avut trei ocazii și a marcat o dată, cu un șut de mare atacant. Îi place poarta, urcă și are execuții deosebite, dacă va munci bine va ajunge sus în fotbalul românesc. A revenit și căpitanul Vasinc, și ce revenire de senzație, cu gol” – spune antrenorul Lipovei, Flavius Sabău, care a mizat pe următoarea formulă de echipă: D. Filip – Savin, Calvin, Vasiu, Filimon – Poiană (min. 71, Burlă), Sg Popa (min. 85, Dobrean), M. Popa, D. Rusu (min. 71, Buta) – Sulea, Trabalka (min. 79, Vasinc).

Taguri: , ,


0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !