Steaua – Miercurea Ciuc

STEAUA-SC MIERCUREA CIUC
STEAUA-SC MIERCUREA CIUC
Steaua a reuşit să învingă Sport Club Miercurea Ciuc în al doilea meci din finala campionatului naţional de hochei pe gheaţă. Partida de pe patinoarul Mihai Flamaropol a avut de toate: de la răsturnări spectaculoase de scor, până la o pană de curent în repriza a treia.

Al doilea meci din finala campionatului naţional de hochei a început în forţă, marcându-se 3 goluri încă din prima repriză. Cele două echipe au mers cap la cap până înainte cu 5 secunde de finalul partidei, când oaspeţii au egalat şi au trimis meciul în prelungiri.

Chiar dacă au reuşit în cele din urmă partida, scor 6-5, roş-albaştrii nu se gândesc încă la titlu. 13:32 Băieţii sunt conştienţi că e abia 1 la 1 şi am luat o opţiune serioasă pentru a merge mai departe, nici de cum că suntem favoriţi.13:41 De cealaltă parte antrenorul echipei Sport Club Miercurea Ciuc nu vede altă posibilitate pentru echipa sa decât câştigarea campionatului. SINCRON: Gal Sandor06:05 Să dea D-zeu să câştigăm în al 7-lea meci, dar să câştigăm06:11 După două meciuri Steaua şi SC Miercurea Ciuc se află la egalitate scor 1-1.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !