Suntem mai sănătoși ca anul trecut?

De Valentin Goran
1Comentariu
Suntem mai sănătoși ca anul trecut?
Toate cifrele sunt pe minus cu mult la Serviciul Județean de Ambulanță, semn că arădenii nu au mai apelat la 112 atât de des ca și în 2015.

Conform statisticilor pe primele trei luni ale lui 2015, comparativ cu perioada similară a acestui an, ambulanțele au intervenit la mai puține urgențe în 2016. Cea mai mare scădere de urgențe stă în dreptul celor de cod galben (urgenţe grave, care necesită spitalizarea, dar care nu pun viaţa pacientului sau a victimei în pericol) unde, în 2016, avem cu 1.400 urgențe mai puțin față de totalul de 10.334 înregistrate în 2015. Adică cu 466 mai puțin pentru fiecare lună, respectiv, 15 pentru fiecare zi. Desigur, aici trebuie să ținem cont de faptul că urgențele nu respectă neapărat acest tempo zilnic, acesta fiind doar un calcul estimativ.

Cu 138.000 kilometri mai puțin

Urgențele de cod roșu (urgenţe cu risc vital sau a căror complicaţii pot genera decesul) au scăzut cu 38 față de 434 înregistrate în 2015, iar cele de cod verde (urgenţe cu afecţiuni uşoare care nu necesită spitalizarea) cu 52 față de 1.437 înregistrate anul trecut.

Faptul că numărul urgențelor a scăzut se regăseşte şi în numărul kilometrilor parcurși de ambulanțe, care a scăzut cu 138.180 km în 2016, față de cei 556.954 km parcurși în ianuarie, februarie și martie 2015. Ce înseamnă asta? Simplu, că ambulanțele din municipiu, cât și cele din substații au făcut cu 46.000 km mai puțin în fiecare lună, respectiv cu 1.535 km pentru fiecare zi din primele trei luni în 2016.

415 cazuri de febră mai puțin

Din numărul total de urgențe avem și o clasificare pe tipuri de diagnostic. Scăderile sunt semnificative. Cea mai mare scădere este înregistrată la stările febrile la adulți. Anul trecut 945 de adulți au chemat ambulanța. În 2016, doar 530 de adulți au suferit de febră, adică cu 415 cazuri mai puțin. Și insuficiențele respiratorii acute au scăzut destul de mult față de 2015, când au fost înregistrate 507 apeluri, mai exact cu 179 de solicitări mai puțin. Dacă reducem totul la o zi, din cele trei luni, frecvența a scăzut de la 5 cazuri pe zi la două. Accidentele vasculare cerebrale au scăzut și ele cu 35 față de cele 258 de cazuri înregistrate în 2015.

Cu psihicul, la fel

Dacă în trimestrul I al anului trecut 79 de arădeni au făcut infarct miocardic, anul acesta au fost înregistrați 55 de pacienți, cu 24 mai puțini. Deși toate cifrele spun că am început 2016 mai bine decât anul trecut și că problemele medicale ale arădenilor s-au redus, în unele cazuri, semnificativ, mai rămâne un aspect. Cel psihic. Aici numărul a rămas aproape la fel. Este vorba de tentativele de suicid care au scăzut cu doar două cazuri. Anul trecut, 34 de arădeni au încercat să își pună capăt zilelor.



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor