Tabara de pictura la Bata

De Vasile Filip
Tabara de pictura la Bata
Între 23 august – 1 septembrie, a V-a ediţie a „Taberei internaţionale de ilustraţie de carte”.

BATA. „Tabăra internaţională de ilustraţie de carte” de la Bata se adresează artiştilor în formare, provenind atât de la instituţiile de învăţământ superior cât şi din clasele mari de la licee de arte.

În această ediţie se vor aduna, împreună, doi studenţi arădeni (unul de la Facultatea de Design a UAV şi unul proaspăt intrat la Facultatea de Arhitectură din Istanbul) şi trei elevi de la Liceul de Artă „Sabin Drăgoi”. Din străinătate vor veni trei studente de la Facultatea de Arte din Strasbourg. Conducerea artistică a taberei îi revine lect. univ. dr. Florin Florea de la Institutul Andreescu din Cluj.

Sub semnul lui Shakespeare

„Tema ediţiei – ne-a informat prof. Florin Didilescu, directorul Bibliotecii Judeţene «A.D. Xenopol» – este inspirată de textul lui Shakespeare «Visul unei nopţi de vară», pe baza căruia artiştii vor avea de făcut câteva lucrări: caligrafierea unui citat reprezentativ din textul shakesperian; rezumatul unei scene şi ilustrarea acestuia; o creatură fantastică inspirată din «Visul unei nopţi de vară»; inscripţionarea unei pungi de hârtie cu un mesaj pentru cititorii Bibliotecii; un afiş cu un text (în română şi engleză) legat de carte şi lectură. A şasea lucrare este o operă colectivă, care se numeşte «Visul unei nopţi de vară la Bata», în care ei sunt invitaţi să spună o poveste şi s-o ilustreze (singura condiţie fiind ca locul de desfăşurare şi personajele să fie din Bata)”.

Ateliere de teatru pentru copii

La fel ca şi în anii precedenţi, pe parcursul taberei, o actriţă – de această dată Alice Nicolae din Bucureşti – va realiza un atelier de teatru cu copii din Bata, atelier ce se va materializa cu un spectacol care va fi prezentat sâmbătă, 31 august, la încheierea taberei.

Vernisaj la Muzeul de Artă

Arădenii vor avea şansa să vadă lucrările realizate în „Tabăra internaţională de ilustraţie de carte” de la Bata într-o expoziţie ce va fi vernisată la sfârşitul lunii septembrie la Muzeul de Artă.

După două proiecte

Tabăra internaţională de la Bata este o prelungire a două proiecte europene desfăşurate de Biblioteca Judeţeană „A.D. Xenopol” – „Animaliter” şi „Et lettera” – , ambele axate pe ilustraţia de carte.

 

Citat: „Lucrarea colectivă, la fel ca şi în ediţiile precedente, va rămâne în patrimoniul comunei” (Florin Didilescu)

Taguri: , , , ,


0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !