Ţărăniştii se reunesc sub stindardul lui Maniu şi Mihalache

De Simion Todoca
Ţărăniştii se reunesc sub stindardul lui Maniu şi Mihalache
© Tudor Caracioni Foto: JA
La sfârşitul săptămânii trecute, la Braşov, s-au reunit reprezentanţi ai mai multor organizaţii judeţene ale unor formaţiuni ţărăniste din România. Din Arad au fost prezenţi Tudor Caracioni şi Nistor Varga, reprezentând atât Clubul Naţional Ţărănist, cât şi PNŢ Maniu- Mihalache.

Braşov 27 mai 2017

„ Au fost prezenţi lideri de la : Asociaţia Iniţiativa Transilvană Iuliu Maniu- Doru Radosav; Asociaţia Clubul Naţional Ţărănist –PNŢCD- Andrei Dimitriu; Fundaţia Iuliu Maniu -Ion Mihalache- Anca Zlătescu”.

PNŢCD Congres 16 mai 2015- Radu Rizescu; Partidul Naţional Ţăranesc Maniu-Mihalache- Mihai Grigoriu, participând reprezentanţi de la 25 de organizaţii judeţene. Aşa cum scrie şi în rezoluţia adoptată „Având în vedere criza acută de credibilitate şi de eficienţă în planul gândirii şi acţiunii politice naţional-ţărăniste din ultimii ani, din cauza imposturii flagrante reprezentate de actuala conducere a PNŢCD, partid care a fost condus altădată de personalităţi politice de excepie- Iuliu Maniu, Ion Mihalache, Corneliu Coposu, Ion Diaconescu, am decis demararea unui nou proiect politic. Astăzi, 27 mai 2017, ne-am întâlnit la Braşov, un loc simbolic al rezistenţei anticomuniste româneşti, reprezentanţi din 25 de organizaţii naţional-ţărăniste judeţene, la convocarea formaţiunilor civice şi politice semnatare şi am hotărât să subscriem la noul proiect politic PNŢ Maniu Mihalache”. Pot să vă spun că, de principiu, ne-am înţeles să organizăm un congres, în luna octombrie. Până atunci, vom munci în teritoriu, pentru a avea cât mai multe filiale. Noi, la Arad, mizăm pe 33-35 de organizaţii locale. Celor care doresc să ni se alăture şi nu ştiu ce este PNŢ MM, le spun: este PNŢ, fără trădătorul Aurelian Pavelescu”, a declarat Tudor Caracioni.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !