Trafic restricționat, din nou, la frontierele cu Ungaria

De Ioana Costas
7Comentarii
Trafic restricționat, din nou, la frontierele cu Ungaria
Începând de miercuri, 31 octombrie, ora 23:00, până joi, 1 noiembrie, ora 23:00, vor exista restricții pe teritoriul Ungariei pentru autovehiculele de mare tonaj.

Autorităţile de frontieră din Ungaria au informat Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Oradea despre faptul că, începând de miercuri, 31 octombrie, ora 23:00 (ora României) până joi, 1 noiembrie, ora 23:00 (ora României), pe teritoriul Ungariei va fi restricţionată circulaţia tuturor autovehiculelor cu o capacitate mai mare de 7,5 tone. Măsura este luată de autorităţile maghiare ca urmare a faptului că în 1 noiembrie este „Ziua Tuturor Sfinţilor”, declarată zi de sărbătoare naţională, nelucrătoare. Pentru aceeaşi categorie de autovehicule, pe teritoriul Ungariei se menţin şi restricţiile de trafic pentru sfârşitul de săptămână, începând de sâmbătă, 3 noiembrie, ora 23:00 (ora României) până duminică 4 noiembrie, ora 23:00 (ora României).
În această perioadă, şoferii automarfarelor vor avea obligaţia să staţioneze în parcările special amenajate, până la încheierea restricţiei de circulaţie pe drumurile publice. La graniţa cu Ungaria, formalităţile de frontieră se efectuează în comun cu autorităţile ungare, sens în care, la reluarea traficului poliţiştii de frontieră români vor coopera cu autorităţile de frontieră din Ungaria, în vederea stabilirii măsurilor comune necesare asigurării unui control operativ pentru acest tip de mijloace de transport (ex. redirecţionarea TIR-urilor spre toate punctele de frontiera de la graniţa comună). Poliția de Frontieră a alocat personal suplimentar pentru acoperirea tuturor liniilor de control în punctele de trecere a frontierei cu Ungaria, însă numărul de linii care pot fi deschise este limitat de numărul de polițiști repartizaţi de către Poliţia Ungară. În baza protocoalelor bilaterale, Poliția de Frontieră poate deschide doar liniile de control care sunt asigurate cu personal şi de către autoritățile ungare. Totodată, Poliția de Frontieră precizează că a luat toate măsurile ce se impun pentru ca traficul de călători şi autoturisme să se desfăşoare în condiţii normale, operativ, fluent şi civilizat, în prezent acesta desfăşurându-se în condiţii normale.

Din nou, recomandări

„De asemenea, recomandăm şoferilor consultarea aplicaţiei Trafic on-line pentru autovehiculele de mare tonaj care este disponibilă pe pagina de internet www.politiadefrontiera.ro. Această aplicaţie on-line prezintă o medie a timpilor de aşteptare în punctele rutiere de trecere a frontierei pentru anumite intervale de timp. Timpii de aşteptare sunt actualizaţi în timp real, fapt ce ajută utilizatorul să-şi reconfigureze traseul către un punct de frontieră ce înregistrează valori de trafic scăzute”, se arată într-o informare a instituției.



7Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor