Ca la fiecare început de săptămână, e din nou coadă la vamă. Nu se mai aşteaptă 12 ore, ca și săptămâna trecută, ci doar trei…dar tot se aşteaptă. Potrivit Mediafax, o coloană de camioane s-a format, luni dimineața, la vama Nădlac II, pe sensul de ieșire din țară, unde au crescut timpii de așteptare la trei ore. Dacă nu ştiaţi de ce se formează aceste cozi, aflaţi de la Poliția de Frontieră Arad, care spune că „este aglomerația normală de după weekend”.
Şi aplicaţia online pare să fi intrat „în normal” după ce, luni la rând, a arătat timpi mult mai scăzuţi de stat la coadă pentru intrarea în Ungaria. Aplicaţia care monitorizează traficul la graniță, arăta acum faptul că timpii de așteptare la cel mai important punct de trecere a frontierei înspre Ungaria, Nădlac II, de pe autostradă, au crescut, luni dimineața, la trei ore, pe sensul de ieșire din țară, pentru camioane. Și la vama Vărșand, timpii de așteptare au crescut la două ore.
Purtătorul de cuvânt al Poliției de Frontieră Arad, Mihaela Leș, a declarat, luni, corespondentului Mediafax, că se lucrează la capacitate maximă, fiind deschise cinci artere pe sensul de ieșire din țară pentru camioane.
„Este aglomerația de după weekend. 180 de minute este un timp normal pentru ziua de luni, pe sensul de ieșire din țară pentru camioane, având în vedere că nu s-a lucrat în weekend, fiind restricții pe teritoriul Ungariei. Autoritățile colaborează în permanență cu partea maghiară”, a afirmat Mihaela Leș.
Şi, ca de fiecare dată, reprezentanții Poliției de Frontieră le recomandă șoferilor de camioane să utilizeze și celelalte puncte de trecere a frontierei din vestul țării, cum ar fi punctele arădene Nădlac I sau Vărșand.
Trei ore de stat la vamă
Trei ore de stat la vamă
Șoferii de camioane așteaptă trei ore pentru a trece granița în Ungaria, prin vama Nădlac II.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
4
6
România
Rezultatele extragerilor loto din data de 25-04-2024 sunt următoarele:
UT Arad
Oțelul pleacă învinsă de la Arad, după ce a dominat mare parte din joc, dar a pierdut cu arma sa preferată: contraatacul!
2
România
Autorităţile au dispus, joi, evacuarea preventivă a 20 de persoane după prăbuşirea unei străzi din oraşul Slănic pe o suprafaţă de peste 60 de metri pătraţi, adâncimea craterului având circa doi metri.
România
Gelu Voican Voiculescu, fost viceprim-ministru în perioada decembrie 1989 - iunie 1990, s-a prezentat, joi, la sediul Parchetului General, pentru a lua la cunoştinţă că a fost pus din nou sub acuzare în dosarul Mineriadei din iunie 1990.
România
Tribunalul Bihor a pronunțat, joi, sentința în cazul lui Sandor Kiss, bărbatul de 55 de ani acuzat că ucis un salontan, în vara lui 2023.
Advertorial
RETIM Ecologic Service S.A., în colaborare cu Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Gestionarea Deșeurilor Solide (ADI SIGD), anunță inițierea campaniilor periodice de colectare gratuită a deșeurilor voluminoase, periculoase din menajer și textile pentru locuitorii Zonei 1, județului Arad.
Citiți principiile noastre de moderare aici!