Trei spectacole pentru copii

De Eugen Rogojan
Trei spectacole pentru copii
Trupa de Marionete a Teatrului Clasic „Ioan Slavici” din Arad va oferi trei spectacole în luna ianuarie.

„Dimineți de poveste. Vi le pregătesc cu meșteșug și har, duminică de duminică, actorii Trupei Marionete a Teatrului Clasic. În prima lună a anului, trei sunt diminețile de duminică în care, mari și mici, sunteți poftiți la teatru”, spun cei de la teatru. Pe 13 ianuarie, de la ora 11, Aladin va fi prezent în fața publicului arădean, în spectacolul „O mie și una de nopți – Aladin și lampa fermecată”.

Goe, Mam`mare, Mamița și Ionel sunt eroii unora dintre cele mai celebre întâmplări ticluite pentru copii de Ion Luca Caragiale: D-l Goe și Vizita, două istorii care prind viață pe scena Trupei Marionete sub forma unui spectacol regizat de Lăcrimioara Szlanko. Reprezentația este programată în 20 ianuarie, tot de la ora 11.

Pe 27 ianuarie, patru actori ai Trupei Marionete spun, într-un mod original cunoscuta poveste a frumoasei zâne din fundul lacului, răpită de un zmeu și el, la rându-i, foarte original. Spectacolul „Zâna lacului”, regizat de Maria Gornic, prinde viață în cadrul scenografic realizat de Zofia Krzyzanowski. Reprezentația este programată tot la ora 11.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !