ARAD. Arădenii trec nepăsători pe lângă panourile de afişaj electoral, semn că nu prea îi preocupă candidaţii la alegerile prezidenţiale. Cei care s-ar opri ar putea face constatări legate de potenţa financiară a acestora sau a susţinătorilor lor. Chiar dacă la Arad a trecut printr-un veritabil cutremur, PP-DD a găsit resurse să pună două afişe ale lui Dan Diaconescu. Aceasta, în caz că afişele nu au fost primite de la centru înainte. Tot câte două afişe au Victor Ponta, Klaus Iohannis, Teodor Meleşcanu, Călin Popescu Tăriceanu şi Corneliu Vadim Tudor. Câte unul au Hunor Kelemen, Wiliam Brânză, Szilagyi Zsolt.
Recordmena absolută este Elena Udrea, care are nu mai puţin de patru afişe. Cum filiala locală a PMP nu are cum să finanţeze o campanie din cotizaţii, rezultă că banii vin fie de la Bucureşti, fie de la PMP-işti „sub acoperire”, de pe plan local. Misterul este şi mai adânc în cazul lui Teodor Meleşcanu, care este independent, dar are două afişe pe panou.Cine le-a pus, nu se ştie.
Lipsesc de pe panouri Gheorghe Funar, Mirel Amariţei, Constantin Rotaru şi Monica Macovei. Funar este independent, la fel ca şi Monica Macovei, în timp ce Constantin Rotaru, candidatul PAS şi Mirel Amariţei, candidatul ProDemo, au la Arad filiale, care, însă, nu mai au nicio activitate.
Udrea, campioana la afise
Elena Udrea are nu mai puţin de patru afişe pe panourile de afişaj electoral, în timp ce alţi candidaţi nu au niciunul.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
4
România
Vacanța de iarnă începe cu vești bune pentru șoferi: prețurile la pompă sunt mai mici. Din păcate, această reducere nu va dura mult.
1
România
Atenție! Imagini cu puternic impact emoțional! Două tinere au fost reținute de polițiștii din Timișoara, fiind acuzate de lovire sau alte violențe, tulburarea ordinii publice și furt. Acestea ar fi agresat o femeie de 35 de ani, în fața Hotelului Continental, pe fondul unui conflict mai vechi, și i-ar fi sustras telefonul mobil.
Mapamond
Ucraina a lovit pentru prima dată un petrolier al „flotei fantomă” ruse „în apele neutre” ale Mediteranei, a anunțat vineri o sursă din cadrul Serviciului de Securitate al Ucrainei (SBU), informează AFP.
3
UT Arad
Din Alomerovic spune că acesta este obiectivul echipei UTA.
UT Arad
Comisia Centrală de Arbitri a afișat, de câteva minute, brigada care va conduce partida de mâine seară, de la Arad, dintre UTA și Dinamo.
Local
ARAD. Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Timotei, prin lucrarea Sectorului Social–Filantropic al Arhiepiscopiei Aradului, 130 de pachete cu produse neperisabile au ajuns la persoane și familii aflate în dificultate.
Advertorial
O geantă nu este doar un accesoriu, ci un element care definește stilul și personalitatea. Într-o lume în care mobilitatea și confortul contează, geanta crossbody a devenit un must-have pentru femeile active. Practică, versatilă și ușor de purtat, această geantă se potrivește atât ținutelor casual, cât și celor elegante.
Citiți principiile noastre de moderare aici!