Un pompier a murit dupa ce a fost lovit de o masina condusa de o tanara de 26 de ani

De Ioana Costas
Reactualizat la:
57Comentarii
FOTO Vasile Obsitos
FOTO Vasile Obsitos
Un pompier de 36 de ani de la Garda de Intervenție nr. 2 Birchiș, a murit joi seara după ce a fost lovit de un autoturism condus de o tânără de 26 de ani.

COVĂSÂNȚ. Tragicul accident a avut loc la 200 de metri înainte de intrarea în Covăsânț, joi seara, în jurul orei 23.00. Pompierul, P.R., împreună cu un alt tânăr P.C., în vârstă de 25 de ani, alergau pe marginea drumului. Cei doi au fost spulberați de autoturismul condus de tânăra de 26 de ani. În autoturism (marca Toyota Corolla) se aflau încă alți patru tineri (cu vârste cuprinse între 18 și 26 de ani). Potrivit IPJ Arad, accidentul s-a produs din cauza neadaptării vitezei la condițiile de drum.

“Autoturismul se deplasa din direcția Șiria spre Covăsânț, iar cu 200 de metri înainte de a intra în localitatea Covăsânț, pe fondul neadaptării vitezei într-o curbă la stânga a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, lovind doi pietoni care alergau pe marginea părții carosabile, care se deplasau în același sens de mers. În urma impactului, autoturismul s-a răsturnat pe o parte, în afara părții carosabile. Unul dintre cei doi pietoni a decedat în urma accidentului, iar celălalt a fost rănit grav”, a declarat agentul principal de poliție Ovidiu Liber, purtătorul de cuvânt al IPJ Arad. Potrivit acestuia, atât pompierul cât și tânărul de 25 de ani purtau veste reflectorizante.



57Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor