Un ultim act pentru modernizarea aeroportului

De Alin Gherasim
21Comentarii
Un ultim act pentru modernizarea aeroportului
Ministerul Finanţelor a emis avizul necesar pentru demararea lucrărilor de recompartimentare şi modernizare a Aeroportului Arad.

ARAD. S-a aşteptat luni de zile acest act, au fost trimise solicitări peste solicitări la Ministerul Finanţelor, dar, până la urmă, birocraţia în ceea ce priveşte modernizarea Aeroportului Arad a fost încheiată. Consiliul Judeţean Arad (CJA) a primit avizul necesar de la Finanţe pentru a garanta financiar lucrările de recompartimentare a aerogării noastre. De aici încolo, mai este un singur pas până la aprobarea fondurilor pentru demararea lucrărilor.

„Avizul respectiv era necesar pentru ca lucrarea să fie garantată financiar de către CJA. Acum toate documentele vor fi depuse la bancă de către firma care a câştigat licitaţia de modernizare a aeroportului, urmând ca, în cel mai scurt timp, să fie aprobată finanţarea pentru demararea lucrărilor”, a anunţat Dan Bălăcel, directorul Aeroportului Arad. Acesta ne-a explicat şi modul de plată a acestei lucrări: modernizarea se va realiza prin credit furnizor. Mai precis, firma va suporta din buzunarul propriu lucrările, urmând ca aeroportul să plătească în decurs de patru ani banii, câte o rată în fiecare an. Însă CJA a trebuit să garanteze pentru plata lucrărilor, în cazul în care aerogara nu va dispune de fonduri suficiente pentru a achita ratele către constructor. „Este vorba despre o chestiune birocratică”, ne-a mai spus Bălăcel.

Proiectul, aproape gata

Firma care a câştigat licitaţia pentru recompartimentarea şi modernizarea Aeroportului Arad este Icco Energ din Braşov. În cadrul contractului, societatea respectivă s-a angajat să întocmească şi proiectul tehnic. Iar faptul că birocraţia a ţinut pe loc demararea lucrărilor nu a fost o piedică pentru realizarea documentaţiei tehnice. „Proiectul tehnic al modernizării este aproape finalizat. Săptămâna viitoare vom avea o şedinţă tehnică pentru aprobarea proiectului după care constructorul va putea demara lucrările efective”, a spus directorul Aeroportului Arad.

Două milioane de euro

Recompartimentarea şi modernizarea aerogării va costa aproximativ două milioane de euro. Clădirea în care se află acum terminalele de plecări şi sosiri va deveni numai terminal de sosiri. Parte din terminalul cargo va fi recompartimentat şi transformat în terminal de plecări. Teoretic, lucrările ar putea fi finalizate până la sfârşitul acestui an, dacă vor fi respectate termenele contractuale.



21Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor