UTA reglează mecanismul din mers

De Leo Sfara
7Comentarii
UTA reglează mecanismul din mers
Decebal Grădinariu explică situaţia de la echipă, după cinci etape. Antrenorii beneficiază de încredere, dar – până la urmă – rezultatele sunt cele care vorbesc. Roman şi Grigorie se spune că au valoare, doar că nu s-au putut adapta, iar acum, la UTA, e o toleranţă mai mică faţă de nereuşite.

UTA a pornit sub aşteptări noul sezon, nimeni nu se aştepta la un start atât de slab. Sunt mai multe explicaţii, unele dintre ele fiind oferite chiar de directorul general al clubului, Decebal Grădinariu.

Reglajele, bată-le vina!

Grădinariu se bucură de perioada de mercato, care permite UTA-ei să re(construiască) din mers.

„E doar un început de campionat, după cum am dat şi semnalul, înainte de start, dar şi acum, există o toleranţă mai mică faţă de nereuşite, trebuie să înţeleagă toată lumea că aici se doreşte performanţă. Se ştie că şi jucătorii mari au nevoie să se adapteze, unii reuşesc, alţii, nu! Este foarte utilă această perioadă de transferuri pentru cluburile care trebuie să facă reglaje. Şi noi o folosim foarte intens, tocmai pentru face lucrurile să meargă cât mai bine. De exemplu, azi am oficializat transferul lui Păcurar şi mai avem în plan să mai aducem doi atacanţi. I-am identificat, urmează să-i şi legitimăm” – ne-a declarat Grădinariu.

Despre Roman şi Grigorie…

Doi dintre jucătorii importanţi aduşi de UTA în această vară, Roman şi Grigorie au fost puşi pe liber. Grădinariu explică: „Antrenorii ştiu mai bine de ce jucătorii nu au reuşit să se adapteze. Cred că sunt şi probleme de ordin personal, cum a fost acea accidentare a lui Grigorie. Depinde şi de antrenori, de tactica folosită, dacă fotbaliştii se pot plia pe ceea ce-şi doresc antrenorii. Nu mai joacă numele, ci trebuie să te adaptezi şi să joci într-un mecanism dorit de antrenor. Sunt şi jucători, iată, că nu au reuşit să se adapteze, nu se poate pune problema de valoare” – spune Grădinariu.

Încredere în Mihalcea

Nu s-a avut răbdare cu unii jucători, dar nici situaţia antrenorilor nu e prea roză. Până una, alta, ei se bucură de încredere.

„Este un sistem nou, cel folosit de antrenori, dar rezultatele nu sunt cele aşteptate. De aceea am şi intervenit cu acele reglaje, însă vă spun că Mihalcea e un antrenor foarte inteligent, preocupat, care va avea un cuvânt de spus în fotbalul românesc. Trebuie să fim optimişti şi încrezători, avem răbdare cu el, este filozofia noastră să mergem pe continuitate. Până la urmă, însă, totul depinde de rezultate, oricât am vrea noi să teoretizăm lucrurile” – mai spune Grădinariu.

Doar victoria!

Vine meciul cu CS Baloteşti, de sâmbătă, de sâmbătă (ora 11). Directorul general nu acceptă altceva decât cele trei puncte.

„Orice alt rezultat decât victoria este inacceptabil” – spune Grădinariu.



7Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor