UVVG și-a prezentat oferta la „Economic”

De Eugen Rogojan
2Comentarii
UVVG și-a prezentat oferta la „Economic”
Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” din Arad și-a prezentat oferta educațională la Colegiul Economic din municipiu.

Continuă, astfel, în această perioadă, acțiunile de orietnare școlară pentru anul școlar 2018-2019. În acest sens, zilele trecute, conf.univ.dr. Creţ Daniela, reprezentant Erasmus al Facultăţii de Ştiinţe Juridice, însoţită de lector univ.dr. Mara Teodor, director al Departamentului de Drept privat, au efectuat o vizită la Colegiul Economic Arad, unde au prezentat elevilor oferta educaţională a universităţii.

La activitatea desfăşurată, cu această ocazie, în sala festivă a Colegiului Economic, au participat numeroşi elevi şi cadre didactice ale unităţii de învăţământ. Lector univ. dr. Mara Teodor a menţionat retrospectiv aspecte referitoare la înfiinţarea Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” din Arad şi a reliefat importanţa efectuării studiilor universitare pentru reuşita pe plan profesional a fiecărei persoane.

Conf. univ. dr. Daniela Creţ a evidenţiat perspectivele profesionale ale absolvenţilor Facultăţii Ştiinţe Juridice şi a subliniat oportunităţile deosebite oferite de programul Erasmus pentru studenţii tuturor facultăţilor universităţii. „Elevii prezenţi au fost receptivi la expunerea ofertei educaţionale, adresând reprezentanţilor UVVG chiar propuneri de înfiinţare a unei noi specializări în domeniul juridic-medical”, a precizat conf. univ. dr. Daniela Cristina Creţ, reprezentant Erasmus al Facultăţii de Ştiinţe Juridice.
ok1-1



2Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor