Producătorii autohtoni sunt răsplătiți în fiecare an cu recunoașterea celor din jur de Ziua națională a produselor agroalimentare românești. Înființată în 2017, această zi își propune de fapt să aducă în îi prim-planul agendei agroalimentare pe cei care cultivă, produs și comercializează produse românești. Fiecare Direcție Agricolă din țară organizează diferite acțiuni prin care marchează această zi, având sprijinul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale.
La Arad, Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală a ales ca în acest an să îi aducă în atenția cumpărătorilor pe producătorii autohtoni din municipiu, dar și din Beliu și Sebiș. Reprezentanții DADR Arad s-au deplasat în piețele din cele trei Arad, Beliu și Sebiș, au stat de vorbă cu producătorii și, poate cel mai important, le-au oferit o pancartă cu mesajul „Produs agroalimentar românesc”. Poate că gestul nu a fost unul mare, dar fiecare producător s-a bucurat să își expună mesajul, iar cumpărătorii putem spune că au fost mult mai bine informați cu privire la originea produselor pe care le achiziționează.
Ce este produsul românesc?
Articolul 2 al legii care reglementează această manifestare, menţionează că, în sensul prezentei legi, „prin produs agroalimentar românesc se înţelege produsul obţinut pe teritoriul naţional din materii prime de bază provenite în proporţie de 100% din fermele din România şi are inscripţionat pe etichetă drapelul României”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!