CHIŞINEU CRIŞ. Un bărbat a ajuns după gratii după ce s-a descoperit că în 2 martie a întreţinut relaţii sexuale orale cu şase copii. Potrivit procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Chişineu Criş, „probatoriul administrat în cauză, până la acest moment procesual, a relevat faptul că în data de 02.03.2017, în intervalul orar 20:30-22:00, numitul Colompar Gheorghe a întreținut relații sexuale orale cu un număr de 6 copii, cu vârste între 8 și 12 ani, respectiv persoanele vătămate B.E. (minor în vârstă de 8 ani), C.M.I. (minor în vârstă de 11 ani), B.I.F. (minor în vârstă de 8 ani), R.N.A. (minor în vârstă de 11 ani), C.M. (minor în vârstă de 11 ani) și D.E.A. (minor în vârstă de 12 ani).”
După ce în prealabil a fost începută urmărirea penală şi a fost pusă în mişcare acţiunea penală, procurorii au înaintat judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Chişineu-Criş propunerea de arestare preventivă a inculpatului, cercetat pentru săvârșirea a şase infracțiuni de viol în formă agravată. Judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Chişineu-Criş a admis propunerea procurorilor cu privire la inculpatul Colompar Gheorghe, dispunând arestarea preventivă a acestuia pe o durată de 30 zile.
Cercetările continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor de fapt şi a stabilirii răspunderii penale a inculpatului.
A violat şase copii! Procurorii din Chişineu Criş au cerut arestarea lui
A violat şase copii! Procurorii din Chişineu Criş au cerut arestarea lui
A violat şase copii într-o oră şi jumătate! Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Chişineu Criş au cerut arestarea lui!
Trimite articolul
XCele mai citite știri
România
Eurostat a confirmat că România a redus deficitul bugetar la 7,8% din PIB în 2025, una dintre ele mai ample ajustări din Uniunea Europeană, informează Ministerul Finanțelor printr-un comunicat.
România
Înalta Curte de Casație și Justiție, condusă de Lia Savonea, susține că procesul pe care l-a câștigat împotriva Guvernului privind restanțele salariale și decizia CEDO „privesc chestiuni juridice distincte”.
România
Actualul Guvern va avea de ales pe cine servește - România sau aristocrația bugetară, a transmis joi președintele PNL, Ilie Bolojan, fost premier, în contextul deciziei CEDO privind plata restanțelor salariale către magistrați.
România
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a respins, în unanimitate, cererile formulate de cinci judecători și foști judecători români care s-au plâns de neexecutarea integrală a unor hotărâri judecătorești prin care statul fusese obligat să le plătească diferite sume de bani cu titlu de despăgubire pentru diferențele de remunerație considerate a fi discriminatorii în raport cu alte categorii de magistrați sau funcționari, informează CEDO într-un comunicat de presă dat publicității joi.
România
Membrii Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT), reunit joi, au subliniat că securitatea Mării Negre reprezintă o componentă esențială a securității naționale și euroatlantice și că România va continua să acționeze, în strânsă coordonare cu aliații și partenerii săi, pentru protejarea intereselor naționale și prevenirea escaladării, a transmis Administrația Prezidențială.
România
Curtea Constituțională a României a stabilit, joi, în legătură cu emiterea OUG referitoare la Programul SAFE, că Guvernul și-a exercitat competența de a adopta ordonanțe de urgență cu depășirea rolului său constituțional.
România
Rezultatele extragerilor Loto din data de 22-10-2026 sunt următoarele:
România
O primă tranșă de 300.000 de doze de vaccin împotriva pestei micilor rumegătoare a ajuns joi în România, urmând ca alte 800.000 de doze, destinate combaterii variolei ovine și caprine, să fie livrate etapizat până duminică, 25 octombrie, potrivit unui comunicat al Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA).
1
Mapamond
Șeful Meta, Mark Zuckerberg, a amenințat că va părăsi California dacă statul va adopta o taxă pe avere aflată deocamdată în stadiul de proiect, relatează joi dpa.
Citiți principiile noastre de moderare aici!