Local
Sute de senzori de parcare instalați de anul trecut în centrul orașului Arad, care ar trebui să-i informeze pe șoferi, prin intermediul unei aplicații, în privința locurilor disponibile unde pot parca mașinile, nu au mai fost activați, deși proiectul a costat aproximativ 2,9 milioane de lei, administrația locală invocând unele lucrări care au loc la trotuare.
1
UT Arad
Juniorii „alb-roșii” s-au descurcat bine, singurii care nu au câștigat fiind cei de la Liga de Tineret.
Evenimente
Evenimentul face parte dintr-o campanie de prevenire a consumului de droguri și a violenței, inițiată de Ellada Buildings, în parteneriat cu Asociația „Aștia Suntem” și Invento Branding, cu sprijinul Universității „Aurel Vlaicu” din Arad.
România
Președintele Nicușor Dan a apreciat luni că scenariul unei moțiuni de cenzură nu este unul foarte apropiat.
Local
Dată fiind instituirea perioadei de prohibiție la pescuit, jandarmii arădeni au intensificat misiunile pentru prevenirea și combaterea faptelor de braconaj piscicol.
Local
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere anunță că va fi demarat recensământul general de circulație.
1