Jurnal Arădean/Aradon a scris în exclusivitate despre incidentul din cartierul Confecţii de acum aproximativ trei săptămâni, când un bărbat a fost găsit inconştient, întins pe jos, pe şosea. Adrian Şuteu a fost invitat, marţi dimineaţa, la audieri, în calitate de suspect, şi a fost reprezentat de avocatul său ales. Audierile au avut loc la Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad. Potrivit informaţiilor pe care le deţinem, Adrian Şuteu s-a prevalat de dreptul la tăcere. Procurorul de caz a luat măsura reţinerii pentru 24 de ore în ceea ce-l priveşte pe Şuteu, urmând ca miercuri acesta să fie prezentat judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Arad cu propunere de arestare preventivă sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă de omor. De ce tentativă de omor? Cu ocazia audierii de marţi, procurorul de caz a dispus schimbarea încadrării juridice din vătămare corporală gravă în tentativă de omor. Se pare că victima ar fi fost lovită de Adrian Şuteu, în mod repetat, în zona cervicală, potrivit concluziilor medicului legist. Ce ar fi avut cei doi de „împărţit” de s-a ajuns aici? Ei bine, cei doi ar fi avut nişte discuţii nu tocmai prieteneşti.
„Am pus în mişcare acţiunea penală pe numele lui şi miercuri va fi prezentat cu propunere de arestare preventivă. Am dispus schimbarea încadrării juridice din vătămare corporală gravă în tentativă de omor având în vedere zona, intensitatea şi urmările loviturilor”, a declarat Pavel Palcu procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad.
Adrian Şuteu, reţinut pentru tentativă de omor
Adrian Şuteu, reţinut pentru tentativă de omor
Reactualizat la:
Adrian Şuteu a fost audiat la Parchet în dosarul bărbatului găsit inconştient în Confecţii. Procurorul de caz a luat măsura reţinerii pentru 24 de ore în ceea ce-l priveşte pe Şuteu.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Local
O serie de lucrări la infrastructura feroviară dintre stațiile Șag și Aradu Nou vor duce la modificări în circulația trenurilor, în luna noiembrie.
Local
Advertorial. Într-o casă veche, alegerea dintre sobă pe lemne și șemineu începe mai puțin cu aspectul flăcărilor și mai mult cu încăperile care trebuie încălzite. O sobă compactă poate fi potrivită pentru o cameră folosită zilnic; un șemineu cu focar închis poate deveni punctul central al unui living renovat. Dar niciunul nu se alege doar după fotografie. Traseul coșului de fum, accesul aerului de ardere și materialele din jur pot schimba complet proiectul.
Mapamond
Deputații irlandezi au aprobat miercuri o legislație controversată care vizează eliminarea unui mecanism ce împiedica desfășurarea în străinătate a soldaților irlandezi participând la misiuni de menținere a păcii fără undă verde din partea Națiunilor Unite, relatează AFP.
Mapamond
Elon Musk a adoptat un ton amenințător miercuri, ca urmare a informațiilor din presă privind intenția democraților de a spori anchetele parlamentare asupra lui în cazul unei victorii la alegerile de la jumătatea mandatului, notează AFP.
Advertorial
Pentru investitorii imobiliari din Arad, prețul de achiziție este doar începutul. Costul total, potențialul de închiriere și valoarea de revânzare sunt cele care fac diferența între o proprietate cumpărată și o investiție bine aleasă.
Mapamond
Kremlinul a declarat miercuri că propunerile în vederea încheierii războiului din Ucraina, formulate de Kiev și europeni cu o zi înainte la Oslo și transmise președintelui rus Vladimir Putin de emisarul american Steve Witkoff, „nu conțin mare lucru”, relatează AFP.
3
Mapamond
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat miercuri că o înghețare a frontului este necesară ca prim pas în discuțiile pentru a pune capăt războiului, relatează AFP și Reuters.
2
Citiți principiile noastre de moderare aici!