aradon.ro Web analytics


Președintele Klaus Iohannis anunța în toamna anului 2020 rezultatul negocierilor grele și complicate pe care le-a purtat la reuniunea Consiliului European din vara aceluiași an și obținerea, pentru România, a unei sume de 80 de miliarde de euro, destinată dezvoltării țării. Este un fapt.
Parlamentul European a dezbătut în cadrul reuniunii plenare de la Strasbourg aderarea României la spațiul Schengen. Eurodeputatul PNL/PPE, Gheorghe FALCĂ a punctat: „Consider că rezoluțiile repetate, dezbătute și adoptate de Parlamentul European de-a lungul anilor, cu privire la susținerea aderării României la spațiul Schengen sunt, în esență, un lucru foarte bun. Celelalte instituții europene trebuie, cu siguranță, să țină cont de ele.
Criza energetică în care agresiunea și sălbăticia regimului Putin au aruncat Europa nu a rămas, în mod evident, fără răspuns la nivelul instituțiilor UE și al Statelor Membre, care au acționat împreună. Iar răspunsul, consider eu, nu putea veni decât pe două paliere de timp.
Educația este cel mai important proces încă de la vârste fragede, dar ea nu se rezumă doar la copii. Ajunși la maturitate, continuăm să învățăm. Tocmai de aceea, Glasspandoor vine în ajutorul oamenilor cu informații despre fiecare produs pe care îl comercializează, dincolo de detaliile tehnice. Încercăm să educăm la rândul nostru consumatorii pentru a face cele mai bune alegeri pentru locuința lor.
Shop Construct by Rodspectra ține pasul cu tendințele actuale de piață și deschide în Arad un nou concept de magazin, într-o locație nu departe de vechiul depozit. Ne găsiți pe strada Nicolaus Lenau, Nr 25, (în intersecția / giratoriul cu drumul spre Frumușeni - Fântânele), practic la doar 1,6 km de vechea locașie.

ARADON Sport local

CSŞ Gloria Arad, pe locul 4 la Braşov Indoor Cup

ARADON Sport local

Promovabilitate 100% pentru arbitri de Liga 3
MOGOŞOAIA. După ce Andreea Şuşcă, Ovidiu Haţegan, Mircea Ardelean şi Cristian Căşuţ au trecut cu brio peste testele susţinute cu loturile de arbitrii din primele două eşaloane ale fotbalului românesc, la rând au venit „cavalerii fluierului” din Liga 3 şi cei care aspiră la acest statut.

UT Arad

Gigi Becali: „UTA este o echipă foarte slabă”
BUCUREŞTI. Înfrângerea de pe terenul liderului la zi, Univ Craiova, nu i-au resemnat pe cei de la FCSB şi nici pe specialiştii care nu concep un play-off fără gruparea campioană. 1

Local

Podul de la Șicula se „dezintegrează”, CJA nu vede probleme
Betonul podului reabilitat din Șicula se sfarmă, scările „pleacă la plimbare”, iar Consiliul Județean acuză un... scandal politic.

UT Arad

Alte probleme pentru Adrian Mihalcea
După plecarea lui Costache, ex-rapidistul Gojkovic s-a accidentat și nu va mai evolua pentru UTA. 3

Local

Sentința concursului măsluit de la Direcția Agricolă Arad, amânată de un an
Încă din luna mai a anului trecut, judecătorii Curții Supreme amână sentința în dosarul concursurilor măsluite din Ministerul Agriculturii.

UT Arad

UTA are un jucător în echipa etapei!
Pospelov a fost văzut și cel mai bun jucător al meciului UTA – FC Botoșani.

Local

Violator din Mănăștur, condamnat la 20 de ani de închisoare. Mama victimei, condamnată și ea
Un bărbat din Mănăștur, care și-a violat fiica vitregă timp de 4 ani, a fost condamnat la două decenii de închisoare, iar mama fetei a fost condamnată la 13 ani și 8 luni. 3

Local

Bărbat salvat de polițiștii de la „Transporturi”
Bărbatul își pusese în plan să își pună capăt zilelor, în Gara Arad, însă polițiștii Serviciului Județean de Poliție Transporturi Arad au reușit să îl convingă să renunțe la idee.

aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.