ADVERTORIAL. Clinica Med Varix din Timisoara este o clinica chirurgicala privata specializata in diagnosticul si tratamentul bolii varicoase si a tratamentelor proctologice. Alaturi de aceste specializari principale, clinica ofera chirurgie plastica, chirurgie estetica si consultatii de chirurgie generala si mica chirurgie, dermatologie si ecografie.
ADVERTORIAL. Situația actuală a afectat foarte mult mediul de afaceri din România, iar IMM-urile au avut cel mai mult de suferit. Raiffeisen Bank a adaptat programul de creditare factory și vine în sprijinul antreprenorilor cu idei de bine. Până pe 18 mai ei pot aplica pentru un credit de până la 50.000 euro, care vine la pachet cu mai multe beneficii, financiare și non-financiare.
Blocul cu numărul 3 al ansamblului Adora Park by RIM este în plină construcție, chiar și acum. Șantierul continuă, fiind în graficul normal de execuție, chiar și în noile circumstanțe, iar Adora 3 crește de la o zi la alta, fiind tot mai aproape de momentul în care apartamentele sale vor putea primi noii locatari.
Mapamond
Preşedintele american Donald Trump a anunţat sâmbătă că creşte la 15% noua taxă vamală pe care o introdusese vineri, după ce Curtea Supremă a Statelor Unite a decis că aşa-numitele "taxe reciproce" pe care le-a decretat din 2025 sunt ilegale, transmite AFP.
Mapamond
Pakistanul a afirmat într-un comunicat datat 21 februarie, dar publicat abia duminică la primele ore, că a lansat atacuri aeriene asupra unor obiective din Afganistan, informează Reuters.
Local
Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au desfășurat un control la o societate comercială din Pâncota, descoperit sute de articole contrafăcute.
România
Vremea se va încălzi în toate regiunile pe parcursul săptămânii viitoare, iar temperaturile diurne vor urca în anumite zone până la 14 grade Celsius, potrivit prognozei săptămânale emise de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).
ARADON Sport local
Media de vârstă a lotului a scăzut cu 9 ani. Claudiu Ghiţă este noul antrenor.
ARADON Sport local
Pentru al doilea an consecutiv echipa pregătită de Victor Spătaru câştigă Campionatul Judeţean de futsal.
Local
Centrul Infotrafic din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române a anunțat că o autoutilitară s-a răsturnat la Nădlac pe breteaua de ieșire de pe Autostrada A1 Nădlac-Deva.