PNL a dat startul campaniei electorale pentru alegerile parlamentare într-un loc simbolic: în faţa Palatului Cultural, clădire reprezentativă pentru Arad, recent renovată de administrația liberală. Candidații PNL au fost prezentați publicului, după ce în primele minute ale campaniei electorale, la miezul nopții, aceștia au lipit primele afișe într-un gest simbolic pentru democrație.
Cel mai important partid din România, PNL, și-a aliniat la startul campaniei electorale una dintre cele mai tinere echipe de la aceste alegeri parlamentare și mizează pe calitățile candidaților, oameni cu experiență în domeniile din care provin: mediul privat, administrație publică, profesii liberale.
ADVERTORIAL. Contorul inteligent pune stăpânire pe tot mai multe gospodării din țară. Numai anul acesta, companiile românești de distribuție ale grupului Enel, lider mondial și pionier în tehnologia contoarelor inteligente, instalează peste 170.000 de contoare inteligente în zonele în care își desfășoară activitatea. Investiția se ridică la peste 56 de milioane de lei și face ca, până la sfârșitul lui 2020, numărul clienților Enel care beneficiază de această tehnologie să ajungă la 900.000.
România
Ministrul interimar al Apărării și al Transporturilor, Radu Miruță, a transmis, sâmbătă, că întreaga țară traversează o perioadă de incertitudine și înțelege acest lucru și ca om care coordonează interimar două ministere importante, „în care cei mai mulți își fac treaba cum pot mai bine” și unde este important să fie redusă risipa.
Mapamond
Șeful poliției din Paris, Patrice Faure, a declarat sâmbătă că mișcarea de protest a elevilor, care s-a extins în toată Franța, a scăpat de sub control și i-a îndemnat pe manifestanți să revină la forme pașnice de protest, avertizând că autoritățile vor răspunde cu fermitate la violențe și acte de vandalism, relatează Reuters.
România
Premierul interimar Ilie Bolojan susține că, în pofida crizei politice „iresponsabil declanșate de PSD”, rezultatele consistente și respectarea angajamentelor au făcut posibilă menținerea ratingului de țară al României de către agenția Standard & Poor's.
2
Local
Fie că au fost depistaţi cu alcoolemii, fie că au fost depistaţi la volan deşi nu aveau dreptul. S-au ales cu dosare penale.
România
Președintele Nicușor Dan consideră că decizia agenției Standard & Poor's de a menține ratingul de țară confirmă că România este un partener de încredere pentru investiții, însă atrage atenția că „nu este un moment de relaxare”.
Mapamond
Discuțiile SUA-Rusia privind Ucraina includ mai nou un acord petrolier de miliarde de dolari (presă)
Discuțiile administrației președintelui american Donald Trump cu Rusia privind încheierea războiului din Ucraina s-au extins pentru a include un acord petrolier în valoare de miliarde de dolari, de pe urma căruia ar urma să profite oameni de afaceri din Orientul Mijlociu care au legături cu negociatorii americani Steve Witkoff și Jared Kushner, a relatat sâmbătă The New York Times (NYT), citat de Reuters.
1
Local
România a trecut și actualul test de rating al agenției S&P și se menține în categoria recomandată investițiilor, iar acest rezultat a fost obținut printr-un efort amplu al economiei și al societății pentru corectarea dezechilibrelor și menținerea traiectoriei de reducere a deficitului, a transmis, vineri seara, ministrul interimar al Finanțelor, Alexandru Nazare.
1
Local
AFIR a centralizat proiectele depuse în primele cinci zile de la deschiderea liniei de finanțare pentru producerea de energie solară cu stocare.