La sfârșitul acestui an, Homefile sărbătorește cu mândrie 10 ani de activitate pe piața românească, o perioadă în care am sprijinit peste 6.000 de asociații de proprietari să-și simplifice munca zilnică și să gestioneze mai eficient activitățile administrative. Platforma noastră digitală a devenit un aliat de încredere pentru administratorii care își doresc transparență, organizare și ușurință în gestionarea obligațiilor legate de asociațiile de proprietari.
Barotrauma este o leziune a urechii cauzată de modificările bruște de presiune, care afectează echilibrul presiunii dintre urechea medie și mediul extern. Aceasta apare frecvent în timpul zborului, scufundărilor sau altor activități care implică schimbări rapide de altitudine sau adâncime. Urechea este deosebit de vulnerabilă la aceste schimbări datorită structurii sale delicate, în special la nivelul urechii medii și timpanului.
România
Responsabilii politici trebuie să se preocupe mai mult de problemele structurale și mai puțin de zgomot și lozinci, a transmis, vineri, președintele Nicușor Dan, ca reacție la datele publicate de Institutul Național de Statistică (INS), potrivit cărora țara noastră a încheiat anul trecut în recesiune tehnică.
România
Premierul Ilie Bolojan a declarat, vineri, referitor la amânarea deciziei CCR în cazul pensiilor magistraților, că „aceste amânări sunt nesănătoase din toate punctele vedere pentru încrederea publică”, menționând că e foarte probabil să aibă ca efect constatarea de către Comisia Europeană că țara noastră nu a îndeplinit acest angajament și va pierde banii care sunt reținuți, aproximativ de 231 de milioane de euro.
România
O persoană a murit, vineri, în urma unui incendiu care a cuprins mai multe autovehicule pe Bulevardul Constructorilor, din Sectorul 6 al Capitalei.
Local
Joi, 12 februarie 2026, fost prezentat publicului arădean noul proiect social-educațional al Patriarhiei Române, intitulat Centrul de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul”, în cadrul unei întâlniri desfășurate în sala de conferințe a Hotelului Continental-Forum din municipiu.
România
Prim-ministrul Ilie Bolojan a declarat, vineri, că ajutorul pe care România l-a acordat Ucrainei, anul trecut, a fost în jur de 50 de milioane de euro, printr-o alocare bugetară la NATO.
Local
În perioada 7–9 mai, UAV găzduiește a IX-a ediție a ICIREd, o conferință internațională care va reuni cercetători de prestigiu și inovatori din țară și din străinătate.
4
Local
O suprafață de aprozimativ 3,5 hectare s-a transformat într-o adevărată groapă de gunoi, mai mult de jumătate din deșeurile abandonate fiind de origine textilă.
1
Local
Primarul Călin Bibarț adresează un ultim apel public către proprietarii acestor autovehicule, solicitându-le să le revendice înainte de finalizarea procedurilor legale.