Dezbaterea a avut loc în cadrul primei întâlniri din acest an a Grupului Local URBACT Arad, constituit în cadrul proiectului Space4People, la care Municipiul Arad participă alături de alte 9 orașe europene. Grupul Local URBACT Arad a fost constituit la începutul anului 2020 și este alcătuit din 29 de reprezentanți ai administrației locale și ai altor instituții și organizații active în planificarea și implementarea proiectelor în domeniul mobilității urbane durabile.
Evenimentul a fost moderat de dl. Reinhold Stadler, expert în mobilitate urbană și consultant pentru proiectși s-a bucurat de participarea activă a membrilor grupului. La eveniment a fost prezent printr-o intervenție online și dl. Claus Köllinger, expert în mobilitate urbană și expert-cheie în cadrul proiectului, care a prezentat reconfigurarea intersecție Jahnplatz și a străzilor adiacente din orașul german Bielefeld, realizată printr-un proces de design colaborativ, urmat de o perioadă de testare de 2 ani. În prezent, piața este în curs de reconfigurare pe baza proiectului final.
În cadrul întâlnirii au fost prezentate atât noutăți de la partenerii Proiectului Space4People, cât și ultimele demersuri realizate de municipiul Arad dedicate mobilității urbane durabile.
Pornind de la viziunea noului Plan de Mobilitate Urbană Durabilă pentru Arad, aflat în curs de finalizare, cei prezenți au discutat posibilitatea extinderii zonelor pietonale, după modelul străzii 1 Decembrie 1918 și pe baza unor exemple de bună practică din Europa.Au fost propuse modalități de reconfigurare a unor străzi și posibile activități menite să revitalizeze centrul orașului și să conducă la utilizarea mai eficientă și mai echitabilă a spațiului public. În centrul dezbaterii s-a aflat Bulevardul Revoluției, fiind analizate oportunitatea transformării unei secțiuni a acestuia în zonă pietonală, câteva scenarii posibile, avantajele și dezavantajele unei asemenea intervenții și efectele asupra traficului rutier, locuitorilor, instituțiilor și firmelor din zonă.
Pe baza propunerilor formulate, în perioada următoare, va fi creată o nouă zonă pietonală, ca activitate-pilot în cadrul proiectului Space4People, și va fi analizat impactul acesteia.
În lunile următoare vor fi organizate și alte întâlniri de lucru ale Grupului Local URBACT Arad, în cadrul cărora se vor dezbate soluții care vizează cele două teme abordate de Municipiul Arad în cadrul proiectului, respectiv dezvoltarea spațiilor pietonale și eficientizarea managementului parcării la nivelul Aradului.
Proiectul Space4Peopleeste co-finanțat de Uniunea Europeană din Fondul European pentru Dezvoltare Regională, prin intermediul Programului Operațional URBACT III, Apelul de proiecte „Rețele de planificare a acțiunii”.
Rețeaua URBACT de Planificare a Acțiunii Space4People este cadrul de colaborare dintre orașeleparticipante la proiectul Space4People: Bielefeld (Germania) – lider, Arad (România), Nazaré (Portugalia), Valga (Estonia), Serres (Grecia), Panevėžys (Lituania), Guía de Isora, (Spania), Turku (Finlanda), Saint-Germain-en-Laye (Franța) și Badalona (Spania).
Grupul Local URBACT este principalul motor al procesului de planificare a unor măsuri locale pentru îmbunătățirea spațiului public
Mai multe informații despre proiect pot fi accesatela: https://urbact.eu/space4peopleși pe pagina Primăriei Municipiului Arad http://www.primariaarad.ro/info.php?page=/infoeuropa/Proiectul_Space4People.html
Conținutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziția oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României.
Citiți principiile noastre de moderare aici!