Partidul Alternativa de Vest oferă asistenţă juridică gratuită pentru locatarii din blocurile ANL cărora le-a fost majorată chiria şi li se cere să plătească retroactiv, afirmă preşedintele ADV, Mircea Pereş. „ După ce am studiat actele normative invocate de Primăria Arad, putem să afirmăm cu tărie că se comite un abuz grosolan la adresa unei clase sociale care în mod normal este o clasă defavorizată tocmai prin criteriile de atribuire a acestor apartamente ANL. Este adevărat că hotărârea de majorare a chiriilor a fost luată de Guvernul României, dar aceasta nu poate fi aplicată retroactiv și mai mult aceasta nu se aplică contractelor de închiriere deja semnate. Adresăm public Primăriei Arad solicitarea de a explica cum au înțeles angajații instituției principiul neretroactivității legii civile consacrat de Constituție și de unde au dedus că un contract civil poate fi modificat, în mod unilateral, pe parcursul derulării acestuia” , declară Mircea Pereş .
Ajutor pentru ANL-işti
Ajutor pentru ANL-işti
ADV îi ajută pe ANL-iştii cărora le-au fost majorate retroactiv chiriile.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
UT Arad
ARAD. De pe vremea lui Laszlo Balint, UTA nu mai adună multe puncte din deplasare. Ba, mai mult, în acest sezon, elevii lui Adrian Mihalcea au făcut meciuri foarte slabe în deplasările de la FC Voluntari, Farul Constanța și FC Botoșani. Lucru recunoscut chiar de antrenor.
ARADON Sport local
HODMEZOVASARHELY. Sportivii CSŞ Gloria Arad au strălucit, zilele trecute, la concursul internațional de înot „CUPA HOD”, desfășurat în Ungaria, unde 541 de sportivi, reprezentând cluburi din Ungaria, Serbia, Republica Moldova și România, au luat startul în competiție.
România
Deputatul AUR Dan Tanasă a fost trimis în judecată de Parchetul General în legătură cu postări ale sale pe Facebook în care instiga românii să boicoteze muncitorii imigranți.
ARADON Sport local
ARAD. Membru al structurii de intervenție a Penitenciarului Arad, Gabriel Bozan a câștigat medalia de aur la proba de kickbox din cadrul celei de-a XX-a ediții a Concursului sportiv-aplicativ militar dedicat Zilei Luptătorului Antiterorist „24 Decembrie”.
România
Călin Georgescu a fost audiat, joi, în Arestul Central, într-un nou dosar deschis de procurori, după ce fostul candidat la alegerile prezidențiale ar fi făcut salutul legionar la ieșirea dintr-o secție de poliție, au declarat surse judiciare pentru AGERPRES.
Evenimente
Din selecția festivalului fac parte „Necunoscuta”, „Jurnalul unei cameriste” şi „Crăciun amar”.
România
Loteria Română a transmis o plângere prealabilă primăriilor care au interzis jocurile de noroc în sediile sale, a informat, joi, primarul Ploieștiului, Mihai Polițeanu.
România
Turiștii care închiriază locuințe prin Airbnb nu vor mai fi obligați să schimbe lenjeria de pat, să spele vasele sau să ducă gunoiul înainte de plecare. Noile reguli ale platformei vor interzice gazdelor să impună astfel de sarcini, în condițiile în care taxa de curățenie trebuie să acopere pregătirea locuinței pentru următorii oaspeți.
Citiți principiile noastre de moderare aici!