Preşedintele fondator al Partidului Alternativa de Vest, Mircea Pereş, declară că singura şansă pentru partidele mici la alegerile parlamentare este coagularea tuturor acestor formaţiuni. „După cum s-a văzut la recentele alegeri locale, oferta politicienilor a fost săracă, iar oamenii au ales să nu voteze. Alternativa De Vest este un proiect serios și pe termen lung, astfel că am refuzat orice alianțe locale și orice invitații de sprijinire a unui candidat sau a altuia. Sistemul de vot într-un singur tur a făcut ca alegerile locale să fie un simulacru, o scenetă pusă în scenă de veșnicele PNL și PSD la care noi Alternativa De Vest am refuzat să fim părtași. Întrucât legea electorală aplicabilă alegerilor parlamentare este gândită în favoarea PNL și PSD cum a fost gândită și legea electorală aplicabilă alegerilor locale, stabilindu-se un prag electoral de 5 % din totalitatea votanților la nivel național, Alternativa De Vest a luat inițiativa de a forma la nivel național o alianță a tuturor partidelor nou create pentru a da o șansă noilor formațiuni, de a accede în Parlament. În acest sens au fost demarate deja discuții printre cei contactați fiind și cei de la Uniunea Salvați Bucureștiul. Probabil, în săptămâna care urmează ne vom deplasa la București pentru discuții în acest sens urmând ca o decizie să se ia cât mai curând” spune Mircea Pereş.
Alternativa de Vest caută...alternativa
Alternativa de Vest caută...alternativa
Singurul partid regional înfiinţat la Arad, Alternativa de Vest, încearcă coagularea partidelor noi.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
România
România trece la ora de iarnă începând din data de 25 octombrie 2026, când ora 04:00 devine ora 03:00, iar schimbarea la ora Europei Orientale nu modifică mersul trenurilor în vigoare, a anunțat luni CFR Călători, printr-un comunicat.
Mapamond
Ministerul Apărării din Ucraina a confirmat sâmbătă că serviciul militar Starlink folosit de armată funcționează din nou la viteze de peste 160 km/h, după ce vineri președintele Volodimir Zelenski își exprimase regretul că restricțiile erau încă în vigoare în pofida declarațiilor Casei Albe, informează EFE.
Local
Companiile arădene au fost premiate pentru rezultate financiare obținute în anul 2025 în cadrul Topului Firmelor organizat de către Camera de Comerț Arad.
UT Arad
Câteva cifre interesante ale duelului din această seară, de la Mioveni. Repetă Marius Coman ultima ispravă?
Mapamond
Poliția germană a anunțat sâmbătă că a reținut un suspect în urma unui incendiu la reședința Kehlsteinhaus din Bavaria a lui Adolf Hitler, cunoscută sub numele de „Cuibul Vulturului”, transmite AFP.
Mapamond
EANA, WAN-IFRA și asociațiile editorilor germani avertizează că noile condiții comerciale ale Meta, revizuite la 16 octombrie, ar putea permite colectarea automată a conținutului de pe site-urile publicațiilor, inclusiv a materialelor care nu sunt distribuite pe platformele companiei, cu posibile consecințe pentru întregul ecosistem media. Organizațiile cer respectarea drepturilor de autor prin garanții contractuale și un cadru în care utilizarea conținutului jurnalistic să se facă pe baza acordului publicațiilor și cu remunerarea acestora, fără ca instituțiile media să fie obligate să aleagă între protejarea propriului conținut și accesul la public.
Local
Penitenciarul Arad a organizat prima bursă a locurilor de muncă pentru deținuții care urmează să fie liberați din închisoare.
1
Local
Organizatorii Incubatorului de Comunități îi provoacă pe arădeni să vină cu idei și proiecte pentru cartierele lor.
1
Citiți principiile noastre de moderare aici!