Pur şi simplu nu le sunt pe plac. Ei preferã ca animal de companie orice altã creaturã, dar nu pisica. Şi apoi, mai existã încã o categorie de oameni care, numai la gândul cã se aflã lângã o pisicã, îşi pierd controlul şi încep sã aibã tot felul de manifestãri, pe care noi ceilalţi le apreciem ca fiind ciudate şi deplasate, isterice chiar. Aceşti oameni sunt îngroziţi de pisici.
Ce înseamnã a fi felinofob?
Vorbind cât se poate de serios, aceastã fobie nu este chiar atât de rar întâlnitã. Poate cã nu s-a dezbãtut foarte mult pe tema asta, dar este uimitor cât de mulţi oameni suferã de aşa ceva. În general, când o persoanã din cerul de prieteni suferã de o anumitã fobie (cum ar fi teama faţã de pãienjeni, de şerpi sau cea faţã de înãlţimi) ceilalţi oameni sunt capabili sã înţeleagã situaţia şi sã ofere suport moral. Pânã şi persoanele care sunt îngrozite de câini sau de şoareci gãsesc înţelegere şi alinare.
Dar întrebaţi-vã câţi dintre noi am fi capabili sã înţelegem un om care este îngrozit de moarte când îşi face apariţia o… pisicã?! În viziunea noastrã pisicile sunt animale inofensive, sociabile, deosebit de drãgãlaşe şi pe care este o plãcere sã le mângâi. Ele nu te latrã când treci prin faţa casei, iar cazurile în care o pisicã a atacat un om pot fi numãrate pe degetele de la o mânã! Aşadar ce poate fi atât de îngrozitor la o pisicã?
O definiţie a substantivului „fobie” dintr-un dicţionar explicativ sunã cam aşa:„Stare patologicã de nelinişte şi fricã obsedantã, lipsitã de o cauzã obiectivã sau precisã; repulsie, antipatie pentru ceva.” Oamenii care manifestã aceastã fricã obsedantã faţã de ceva vor evita categoric orice circumstanţã culegatã de declanşarea acestei frici sau se vor apropia de aceste circumstanţe cu nelinişte lãuntricã şi groazã.
Felinofobia este una dintre fobiile specifice, pe care unii oameni le dezvoltã pe parcursul vieţii şi, ca şi în cazul celorlalte manifestãri fobice, este iraţionalã şi nu are ca bazã un anumit motiv.
În general, persoanele care suferã de aşa ceva nu pot spune cu precizie ce anume le sperie la o pisicã. Starea de teamã odatã instalatã, persoana în cauzã nu poate da un rãspuns mai plauzibil decât cã a fost îngrozit de pisici de când se ştie. Specialiştii spun cã este posibil ca teama sã provinã din copilãrie, când o experienţã neplãcutã cu o pisicã lasã sechele în timp. În alte cazuri, pãrinţii sunt cei care pot transmite anxietatea lor copiilor, fãrã ca aceştia din urmã sã fi avut neplãceri de pe urma unei feline. Unele cercetãri susţin chiar cã tendinţa de a dezvolta fobii, aşa cum este şi felinofobia, poate avea substrat genetic.
Persoanele care suferã de felinofobie nu urãsc neapãrat pisicile, ci doar simt o imensã teamã atunci când le întâlnesc. În general aceste persoane evitã sã dea nas în nas cu pisicile, chiar se feresc sã abordeze orice subiect care sã le aminteascã de aceste animale. Starea de nelinişte şi agitaţie pe care o resimte o persoanã felinofobã în prezenţa pisicilor este de-a dreptul copleşitoare.
Simptomele diferã de la caz la caz, dar de obicei includ respiraţie greoaie, panicã, ritm cardiac alert, transpiraţie şi disconfort, sentimentul cã ceva rãu este pe cale de a se întâmpla. Orice felinofob va sta departe de casa, camera sau chiar de zona în care ştie cã sãlãşluieşte o mâţã. Chiar şi întâlnirea pe stradã cu o pisicã sau conştientizarea prezenţei uneia în aceeaşi clãdire îi provoacã un şoc teribil.
Deoarece felinofobia nu are un substrat raţional ea nu este bazatã pe credinţa cã pisica îl poate rãni. Nu este teama de a fi zgâriat sau rãnit, şi nici tema de superstiţii. Oamenii care suferã de aşa ceva sunt îngroziţi cã pisica i-ar putea atinge sau chiar i-ar putea privi. Cea mai mare panicã o trãiesc atunci când se gândesc cã mâţa le-ar putea sãri în braţe. Totul ţine de contactul fizic dintre om şi animal, iar atingerea directã şi neaşteptatã provoacã cele mai mari traume psihice.
Oferiţi compasiune şi înţelegere
Oamenii care iubesc pisicile şi care împart fiecare zi cu un astfel de animal de companie, de cele mai multe ori se dovedesc a fi derutaţi de comportamentul felinofobilor.
Şi surprinderea lor este cu atât mai mare cu cât un felinofob nu manifestã acea stare de panicã şi în alte situaţii cu care se confruntã în viaţa de zi cu zi. Aceasta deoarece se pare cã teama ar fi provocatã şi de faptul cã ei asociazã pisica unei anumite perioade sau eveniment stresant din trecutul lor.
Proprietarii de pisici care au prieteni felinofobi se gãsesc, de cele mai multe ori, depãşiţi de problemã, fiind nevoiţi ca, de fiecare datã când au astfel de vizitatori sã izoleze pisica într-o camerã cât mai dosnicã.
Ei bine, în timp ce ei se simt frustraţi şi chiar jigniţi, de partea cealaltã a baricadei felinofobii se aflã într-o situaţie mult mai gravã. Ei sunt nevoiţi ca în fiecare zi sã ocoleascã înfruntarea coşmarului care îi bântuie, ceea ce în societatea modernã a zilelor noastre este aproape imposibil. Metoda evitãrii funcţioneazã de bine, de rãu pânã în momentul în care se îndrãgostesc de o persoanã proprietarã de pisici sau îşi fac prieteni care au trei pisici, nu numai una.
Cum îi putem ajuta?
Dacã vei fi vreodatã pus în situaţia de a alege între amicul/a tãu/ta şi pisica pe care o iubeşti e bine sã ştii cã existã şi o situaţie de mijloc. Este aceea în care faci tot ce îţi stã în putinţã pentru a-ţi ajuta şi înţelege prietenul. Încearcã sã rezişti tentaţiei de a-i vorbi despre teama iraţionalã pe care o resimte. Chiar dacã persoana respectivã vrea sau nu vrea sã caute vindecare este important ca familia şi prietenii sã-i arate compasiune. Teama de pisici este un fenomen foarte puternic, iar oamenii care suferã de aşa ceva sunt speriaţi şi simt cum situaţia le scapã de sub control. Pur şi simplu lasã omul în pace, nu face haz pe seama lui şi nu îl trata ca pe un copil.
Nu-i da sfaturi şi mai ales nu îi spune sã se relaxeze. Toate aceste lucruri îl vor face pe cel în cauzã sã se simtã neînţeles. Dacã vrei sã îi fii de ajutor, întreabã-l din când în când dacã se simte bine şi ajutã-l sã-şi „izoleze” casa împotriva pisicilor. Nu încerca sã-i vorbeşti despre problema pe care o are. Oamenii care suferã de felinofobie au fost puşi deseori în situaţii jenante. Dacã vrei sã le fii de folos, trateazã-i cu respect şi compasiune.
Cea mai mare greşealã pe care o pot face prietenii sau familia unui felinofob este de a face glume pe seama lui sau de a-l forţa sã ia în braţe o pisicã. Nu da fuga sã-i cumperi un pisoi pe care sã-l pui într-o frumoasã cutie cu fundã roşie. Nu vei face altceva decât sã-i provoci persoanei o crizã şi sã te alegi cu un nou pisoi în casã. Cel mai bun lucru pe care îl poţi face este sã tratezi problema cu cea mai mare seriozitate.
Unii dintre felinofobi chiar doresc sã se vindece, pe când alţii nici nu vor sã audã. Pentru primii chiar existã şanse de recuperare prin şedinţe de terapie. Felinofobia nu poate fi vindecatã prin tratament medicamentos. Cea mai sigurã cale este aceea de a-l ajuta pe cel în cauză sã-şi înfrunte teama şi stresul. Pe parcursul terapiei, felinofobul va învãţa sã facã faţã fricii pânã ce, în cele din urmã, aceasta va dispãrea. Tratamentul este fãcut gradual, pentru început cu poze ale unei pisici, apoi apropierea şi mângâierea unei pisici împãiate, iar în final vizitarea unui prieten care are o pisicã în casã.
Poate pentru unii dintre cei care vor citi aceste rânduri chiar pare ceva de-a dreptul hilar, o glumã bunã, şi nu ar rata ocazia de a se distra puţin pe seama felinofobilor. Dar înainte de a face acest lucru, gândiţi-vã cã în fiecare dintre noi existã o teamã de ceva şi mai devreme sau mai târziu cineva o va descoperi şi îi va plãcea sã vã tortureze puţin. Şi ce poate fi mai rãu decât sã fii chinuit prin temerile tale?
Pânã la urmã se pare cã pentru unii oameni o inscripţie de genul „Fereşte-te de pisicã! ar fi chiar binevenitã, nu credeţi?
traducere şi adaptare Liliana TUDOROIU
Citiți principiile noastre de moderare aici!