Teamă de Toxoplasmoză

Boala atât de mult discutată este produsă de un protozoar numit Toxoplasma Gondii, un microorganism ce afectează toate speciile de animale cu sânge cald. Oamenii se pot contamina pe cale digestivă, prin ingerarea larvelor de protozoar, prin transfuzii cu sânge infectat sau transplacentar, de la mamă la făt. Cea mai des întâlnită cale de contaminare este cea digestivă.

Aceasta se poate produce prin diverse metode precum consumul de carne (provenită de la un animal infestat) insuficient tratată termic sau prin intermediul mâinilor murdare, al fructelor nespălate ori chiar direct din mediul înconjurător, prin înghiţirea prafului ce poate conţine microorganisme.

S-a dovedit, de altfel, că între 30 şi 50% dintre oameni intră oricum în contact cu larve de Toxoplasma gondii dar numai un mic procent dintre aceştia dezvoltă boala. Ca şi omul, cele mai multe animale nu dau semne de boală după contaminarea cu agentul toxoplasmozei. Categoriile cu risc crescut la această boală sunt formate din indivizii cu un sistem imunitar deficient, în cazul acestora toxoplasmoza putându-se localiza la nivel respirator, neurologic sau hematologic.

Deşi acuzată în mod frecvent pentru transmiterea bolii, pisica nu este unicul vector al acesteia şi nicidecum cel mai des întâlnit dintre ele. Astfel, dacă animalul este ţinut numai în casă şi se respectă regulile minime de igienă, (ne)şansa ca pisica să se infesteze cu larve de Toxoplasma gondii şi să devină apoi o sursă de contaminare este aproape nulă. În plus, pisicile infestate elimină oocitele microorganismului doar în perioada imediat următoare după contaminare, într-un interval situat între prima şi a patra săptămână după contactul iniţial, după această perioadă organismul dezvoltând anticorpi specifici ce opresc replicarea protozoarului şi protejează animalul împotriva unei îmbolnăviri viitoare.

În momentul eliminării, larvele din fecalele pisicii se află într-un stadiu de dezvoltare incipient, având nevoie de câteva zile de maturare pentru a ajunge în faza în care pot realiza infectarea unui nou organism. De aceea, dacă nisipul din litiera pisicii este curăţat zilnic, şansele ca proprietarul să intre în contact cu larve ajunse la un stadiu de dezvoltare suficient de avansat pentru a produce infestarea scad considerabil.

Pentru a fi sigur de starea de sănătate a pisicii, proprietarul poate cere efectuarea unor analize de sânge. În urma determinării concentraţiilor de anticorpi din sângele pisicii, se poate spune cu precizie dacă animalul a luat sau nu contact cu microorganismul şi în ce stadiu al infestării se află. Astfel, se vor lua în calcul doi factori: imunoglobulinele M – IgM, anticorpi ce apar imediat după contaminare şi imunoglobulinele G – IgG, care apar nu mai devreme de cinci săptămâni după contaminare.

Dacă rezultatele nu indică prezenţa acestor imunoglobuline în concentraţii crescute, pisica nu a intrat deloc în contact cu agentul toxoplasmozei iar riscul de contaminare pentru proprietar este zero. Dacă nivelul imunoglobulinelor M în sânge este ridicat, animalul a fost contaminat recent cu Toxoplasma gondii şi se află în stadiul în care elimină oocite ce pot produce contaminarea celor din jur. În acest caz este absolut necesar să se ia măsuri suplimentare de igienă. Dacă nivelul de imunoglobuline G este ridicat, înseamnă că pisica a fost contaminată, dar a depăşit deja faza în care elimină ouăle microorganismului capabile să producă boala.

În fine, ar trebui lămurit şi faptul că recomandarea ca femeile însărcinate sau cele care plănuiesc să aibă un copil trebuie să evite orice contact cu pisicile este o exagerare; riscul de a contacta boala de la o pisică nu este cu nimic mai mare pentru cei care îşi împart locuinţa cu aceste animale decât pentru cei care nu au nici un contact cu acestea.