Am suferit nițel știind că ratez evenimentul cultural care e cel mai aproape de sufletul meu, în micuțul și posacul nostru oraș. N-am putut să stau însă departe de fARAD chiar dacă tema din acest an nu m-a cucerit din prima (deşi te trimitea direct la Houellebecq), chiar dacă Mona Nicoară nu a mai fost aici să ne încânte cu prezența ei caldă, chiar dacă „Colectiv” a dispărut din program, cu tot cu Tolontan. Așa că m-am pus să sap pe siteurile culturale, pe facebook, după postări, comentarii, fotografii, să intuiesc de departe cum a fost anul acesta, ce s-a schimbat, dacă au venit mai mulți cinefili decât anul trecut, dacă nițel din atmosfera pe care mereu o visez pentru Arad a prins viață acum, în absența mea. Am citit materialele scrise despre fARAD, care nu au răspuns curiozităţilor mele. Ca atare, am săpat mai departe, pe paginile de facebook ale fotografilor care și-au dedicat timpul festivalului, ale voluntarilor, a președintelui festivalului, ale invitaților. Şi, după acest periplu detectivo-facebookist, am rămas lipită pe pagina de facebook „Blogu lu’ Otravă”, invitat la party-ul de final de festival să mixeze muzică alături de Andreea Esca. Am regăsit aici redistribuită postarea de pe pagina festivalului care viza evenimentul la care luase parte bloggerul și două alte postări despre Arad. Ambele, imagini cu mesaje scrise pe haine pe care puteai să le achiziționezi din magazinele de pe centru.

În aceeași perioadă în care bloggerul a poposit în Arad, pe pagina sa de facebook s-au adunat nu mai puțin de 7 postări cu fotografii din Oradea, unele dintre ele însoțite și de explicații de genul: m-am îndrăgostit de orașul ăsta, superb orașul ăsta.

Despre Arad am aflat doar că de aici ți-ai putea achiziționa două solexuri inscripționate eLVI’S și FUMA, care mi-au adus și mie zâmbetul pe buze, obiecte de îmbrăcăminte cu care, după reacțiile de pe rețeaua de socializare, se pare că ai putea fi chiar cool prin București. Mi-a trecut destul de repede senzația de milă faţă de Arad, poate pentru că nu eram acasă și casa o vezi cu alți ochi de departe. Am încercat să-mi distrag atenţia de la posomorâtul Arad, dar, pentru că facebookul m-a văzut poposind pe subiectul Oradea, a ţinut rapid să-mi pună în feed o știre cum că primăria de aici demarează acum reabilitarea altor 7 monumente istorice. Am închis fabebook-ul. Nu-mi făcea bine. M-am bucurat de Italia cât am mai putut. Am venit acasă, în plin şantier. În plin haos. În plină sărăcie. Ieri, o prietenă a pus un link cu câteva consideraţii legate de Arad, Timişoara, Oradea, Cluj. O argumentaţie logică a unei realităţi triste. Aradul nu a ţinut pasul cu Oradea, Timişoara, Sibiu sau Cluj iar vinovaţii sunt alţii decât cetăţenii oraşului.

Şi atunci m-a durut Oradea, şi Sibiul, și Clujul. Şi m-a durut tare rău Aradul, atât de tare pentru că poate (nu chiar) peste noapte subiectivul meu a devenit cumva obiectiv și pentru că mi-am amintit și că am citit, poate pe Republica, un scurt reportaj de călătorie în vestul ţării, al unui moldovean. Despre Arad nu a avut multe de spus, decât că ar putea fi un oraş în care ai putea să trăieşti când ieși la pensie.

M-am decis să mă duc la magazinul cu pricina să mi-l iau pe eLVI’S, înainte să-l cumpere „miticii”, şi cu „A little less conversation” în urechi să dau o tură pe centru, să reevaluez Aradul, banalitatea răului şi să rebranduiesc vina, a fiecăruia şi cea colectivă.