Ar fi putut curge aplauzele la și pentru Filarmonică în aceste zile. Nu de alta, dar securea nu a mai tăiat din componența instituției, iar pe angajați îi vezi chiar prea des pe treptele și în interiorul clădirii. S-a găsit chiar și un milion în plus pentru buna funcționare a acestei instituții (de această dată, nu în dauna vreunor contracte suspecte de pe aici, de care mai nimeni nu vorbește, ci a Centrului Municipal de Cultură) iar dacă s-ar fi găsit toate cele patru milioane de care se spune că ar fi fost cu adevărat nevoie, puteam organiza chiar și un bal pentru a celebra reușita întocmirii unui buget pe măsura instituției.

De acum, cel puțin până în vară, ar putea să fie liniște la Filarmonică. Milionul alocat prin amendament la rectificarea bugetară a avut, nu-i așa, menirea de a închide gura celor care luaseră poziție publică în lupta pentru salvarea instituției de cultură arădene, urmărind, însă, în același timp să închidă și gura angajaților, care nu au acoperite salariile decât câteva luni, așa că ar fi bine să tacă. Două lovituri dintr-un șut.

Numai că la Filarmonică nu e pace, pentru că nu pace și-au dorit autoritățile, ci liniște. Tăcere. Se dorește să nu miște nimeni în front. Să joace, sau – ca să fim în ton cu instituția – să cânte toți cum vor mai marii instituției și ai urbei. Și să cânte pe cât mai puțini bani și cu cât mai puțini angajați. Pentru că altfel, vă rog să-mi explicați dvs. cum e posibil ca, în timp ce tocmai se contura bugetul ciuntit al Filarmonicii, în timp ce se vorbea de concedieri și de reorganizări aici, în timp ce activitatea instituției și succesul „produselor” sale artistice erau ori puse sub semnul întrebării, ori asprucriticate, directorul aceleiași instituții era validat de același executiv pentru încă trei ani la conducerea instituției culturale a cărei activitate lăsa de dorit.

E în aceste două fapte ce sunt, vrei, nu vrei, legate indisolubil una de cealaltă, o fractură logică: fie activitatea Filarmonicii, așa cum a înțeles-o și condus-o Doru Orban, a adus instituția în situația în care este acum, cu nevoie de reorganizare și schimbare a modului în care se întâmplă lucrurile și actul artistic aici, fie tot ce s-a realizat la Filarmonică merită păstrat și repetat încă cel puțin trei ani, sub conducerea aceluiași director.

Cum se poate explica faptul că, în timp ce modul în care era percepută Filarmonica lăsa mult de dorit în ochii celor care îi conturează destinele (primar, administrator, CLM), modul în care Doru Orban a condus instituția a fost apreciat de același primar, administrator, parte din echipa de evaluare, ba chiar CLM, fiindu-i prelungit mandatul la cârma instituției, nu un an, ci trei?

Poate chiar această fractură logică justifică identificarea unui milion și nu a patru milioane pentru Filarmonică: milionul e pentru managementul reușit al lui Doru Orban, minusul de 3 milioane e „pentru” activitatea Filarmonicii.

Noroc că noi, arădenii, suntem mai șmecheri: n-am pus toți banii necesari, pentru ca – atunci când vor vedea bucureștenii că nu-i avem – să ne dea ei banii pentru susținerea Filarmonicii. Pe o nouă lege, în detrimentul tuturor celorlalte județe.

adriana.barbu@informmedia.ro

„Milionul e pentru managementul reușit al lui Doru Orban, minusul de 3 milioane e <pentru> activitatea Filarmonicii”.