Pentru că nu atât războiul preşedintelui cu PSD şi ALDE este mobilul acţiunilor preşedintelui, ci răfuiala cu poporul român, care a îndrăznit să nu voteze cum a cerut el, pentru a avea Guvernul său, prin care să ducă România pe drumul capitalismului luminos multilateral dezvoltat. Poporul a cutezat să aducă un afront stăpânului care era decis să facă România modernă, să dovedească întregii naţii că este trimisul lui Dumnezeu pe pământ, respectiv, pe plaiurile mioritice. Poporul, în nemernicia sa, ca un câine turbat, a muşcat mâna care promitea hrană pentru cei ascultători şi bici pentru cei nesupuşi. Trebuia ca aceşti nemernici să înţeleagă, odată pentru totdeauna, că, oricât de mulţi ar fi, nu ei decid cine câştigă şi cine pierde.

După ce Traian Băsescu şi serviciile, cu sprijin masiv din partea stăpânilor de la Bruxelles şi Berlin au urinat cu scârbă pe voturile a peste 7 milioane de români, Iohannis a dorit să demonstreze că aceea nu a fost o întâmplare, un accident nefericit într-o ţară democratică, ci o regulă. Adică, românii să-şi bage minţile-n cap, să facă aşa cum li se cere, pentru că altfel nu vor avea parte de lapte şi miere, ci doar de bici şi lanţ. Iar pentru a rămâne încă cinci ani, după alegerile prezidenţiale din 2019, stăpânul lanţului şi al biciului, dar şi al zăhărelului, Merklaus face absolut orice, fără să-i pese dacă va declanşa o criză politică de proporţii. De fapt, greşesc, probabil, chiar îi pasă, din moment ce tocmai aceasta este sarcina sa. Nu era normal ca România să rămână o insulă de stabilitate, să poată emite pretenţii, să poată prezenta garanţii pentru investitori, mai ales acum, când Marea Britanie, după ieşirea din UE, trebuie să îşi întindă tentaculele economice prin alte zone decât cele predilecte din Uniune. Mai ales cele unde prezenţa SUA este puternică şi efectivă.

„Iohannis a dorit să dea o lecţie poporului român, ca acesta să priceapă cine este stăpânul care ţine zahărul, lanţul şi biciul”