Printre privatizările ratate sunt enumerate Poşta Română, Oltchim, CFR Marfă, Aeroporturi Bucureşti, Portul Constanţa şi Hidroelectrica. De menţionat că aproape toate aceste privatizări au fost solicitate de către FMI în acordul cu România, că Guvernul s-a angajat să le facă, dar nu le-a făcut pentru că nu este în stare. Părerea mea este că, de fapt, înafară de cazul Oltchim- în care, într-adevăr, a dorit să facă privatizarea, însă i-a fost imposibil- în celelalte cazuri nici măcar nu avea de gând să-şi respecte promisiunile făcute către FMI, pentru a trage de timp.
Privatizările în cazurile de mai sus nu ar fi însemnat decât punerea bomboanei pe coliva economiei româneşti şi parafarea statutului de colonie piaţă de desfacere a României. Faptul că nu suntem acceptaţi în Schengen se datorează, în mare parte, nerealizarea privatizării către ţările „determinante” ale Uniunii Europene a tot ceea ce înseamnă economie românească. Cedarea Portului Constanţa către Olanda, prin „înfrăţirea” cu Rotterdam şi cedarea Hidroelectrica spre Germania ar fi „îndulcit” atitudinea celor două ţări care se opun vehement aderării României. Poşta Română urma să fie dată Belgiei, dar se pare că stăpânii UE s-au răzgândit pe ultima sută de metri, Germania devenind, brusc, interesată.
În loc să îndeplinească promisiunile făcute, în numele României, de către Traian Băsescu, Guvernul Ponta a readus pe profit Hidroelectrica şi Poşta Română, nu prin cine ştie ce inginerii geniale, ci prin reducerea drastică a jafului de către managerii politici. Nu cred că Ponta şi ai lui au renunţat la folosirea companiilor statului pe post de vaci de muls pentru finanţarea partidului conducător şi a clientelei sale, dar nu se va mai fura decât o parte din profit, în aşa fel încât rentabilitatea să fie asigurată. Şi, totodată, România să mai rămână cu o fărâmă de suveranitate, măcar până când va primi un preţ acceptabil şi de durată pentru cedarea totală a acestuia. În folosul României, nu al tîlharilor care negociază.

„Ce privatizare este cedarea obiectivelor strategice ale statului către companii de stat ale altor ţări?”