Dacă un deputat sau un senator emite o idee pertinentă cu privire la ce se face bine sau se face rău, asupra lui se năpustesc cârcotaşi care observă că are cravata strâmbă, că înainte de a fi deputat a avut nu ştiu ce meserie sau că are probleme cu nevasta.Sau, dimpotrivă, alesul respectiv este acoperit din cap până în picioare cu găleţi de laude despre cât de deştept şi binevoitor pentru amărăşteanul de român este. Nimic despre subiectul în cauză.
Oameni buni, reformarea clasei politice depinde de voi.Voi sunteţi cei mai în măsură să decideţi dacă legislativul şi executivul vă servesc cererile legitime. Nu spun interese, pentru că expresia a intrat în sfera negativului, prin „interese” înţelegându-se scopul obţinerii de foloase materiale pe spinarea întregului popor. Sunt absolut de acord cu dumneavoastră că politicianul nu va spune adevărul decât atunci când îi foloseşte lui. Asta nu înseamnă că noi, cetăţenii acestei ţări, trebuie să eludăm adevărul, să-l respingem, doar pentru că este spus de către un mincinos. Sâmburele de adevăr spus de către un mincinos trebuie exploatat la maximum, însă fără a-l face pe cel care l-a enunţat un campion al dreptăţii. Cu alte cuvinte, trebuie să avem mare grijă să nu aruncăm din covată copilul, odată cu apa în care l-am spălat.
Dincolo de postacii partidelor, suntem noi, arădenii de rând, chemaţi să ne spunem părerea despre ideile promovate de către politicieni.Ceea ce credem noi că este bine sau rău pentru Arad şi arădeni, pentru Români şi România, nu va rezulta sub nicio formă din ridicarea în slăvi sau acoperirea cu lături a celui care emite sau susţine o idee, ci prin exprimarea opiniei despre ceea ce ni se pregăteşte sau deja ni s-a impus. Cârcoteala şi contrele sunt menite să ne distragă atenţia, să nu mai vedem pădurea de copaci
simion.todoca@russmedia.ro
Citat: „Dacă vrem să reformăm clasa politică, trebuie să fim atenţi la idei, nu la persoanele care le emit sau le susţin”
Copilul, aruncat cu apa murdara
Observ, cu regret, că de fiecare dată când un om politic arădean, indiferent la ce partid este, susţine o idee, arădeanul care este chemat să-şi dea cu părerea se exprimă exclusiv cu referire la persoană, nu la idee.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Mapamond
Președintele american Donald Trump a afirmat vineri că Iranul nu are „altă carte în mână” pentru a negocia decât Strâmtoarea Ormuz, transmite AFP.
1
Mapamond
Președintele parlamentului iranian, Mohammad Bagher Ghalibaf, a cerut vineri un armistițiu în Liban și deblocarea activelor țării sale înaintea oricărei negocieri de pace cu Statele Unite, transmite AFP.
România
Meteorologii anunță vreme în general mai caldă decât în mod obișnuit pentru următoarele patru săptămâni, în special în vestul țării și în regiunile intracarpatice, iar precipitațiile vor fi în mare parte apropiate de normal, însă sunt așteptate și perioade cu deficit de ploi în anumite zone.
UT Arad
UTA a semnat un contract de profesionist cu tânărul jucător din Academie!
Mapamond
Prim-ministrul ungar, Viktor Orban, și-a acuzat vineri adversarii, cu două zile înainte de alegerile legislative de duminică, că s-au angajat într-o „tentativă organizată de a folosi haosul, presiunea și demonizarea internațională pentru a inversa decizia poporului ungar”, relatează AFP și MTI.
5
ARADON Sport local
Au trecut peste două decenii de când câștigătoarea sezonului regulat sub panoul feminin nu s-a calificat în marea finală.
Ştiri sportive
Fostul mare fotbalist și antrenor Mircea Lucescu, decedat la vârsta de 80 de ani, a fost înmormântat, vineri, cu onoruri militare la Cimitirul Bellu din Capitală, la funeralii participând aproximativ 200 de persoane printre care oameni de fotbal, antrenori, jucători, conducători și iubitori ai fotbalului.
Citiți principiile noastre de moderare aici!