În primul rând, vă sugerez să fiți curioși, dar nu detectivi. Vorbiți cu copiii voștri! Întrebați-i despre viața lor! Luați contact cu problemele, cu frământările, cu bucuriile lor! Încercați totuși să evitați să deveniți sâcâitori. Este destul să lansați doar una dintre următoarele întrebări simple: Cum ești azi?; Cum ți-a fost ziua?; S-a întâmplat ceva interesant azi cu tine? Important este ca acea întrebare să ascundă un real interes din partea voastră. Și chiar și așa, având cele mai bune intenții, vă recomand să vă pregătiți de un inițial refuz, care se va putea manifesta în cele mai variate moduri. Da, s-ar putea întâmpla să vi se răspundă cu un simplu „Nimic!”. Sau se poate întâmpla ca adolescentul să vă trântească ușa în nas și în loc de răspuns să vă arunce un „Lasă-mă în pace!” mult prea dureros. Deși nu este un comportament dezirabil, se încadrează perfect în normalitatea etapei de adolescent. Este posibil ca această atitudine a copilului vostru să se repete de încă trei, cinci sau cincisprezece ori, pentru că el vă testează limitele și vrea să se convingă dacă, realmente, poate avea încredere în voi, dacă sunteți într-adevăr deschişi, curioşi să îl ascultați. Vă testează, pentru că are nevoie să știe că nu îl veți asalta cu sfaturi necerute și nu îl veți judeca dacă vă va primi în cele mai ascunse taine ale sufletului său, unde ați putea găsi sentimente întunecate, frici, nesiguranțe.

Știu că este frustrant să stai în fața unei uși închise care tocmai ți-a fost trântită în față și să spui cu voce tare: „Mi-a căzut greu că mi-ai închis ușa în nas. Totuși, pot înțelege dacă ai o problemă și nu vrei să vorbim acum. Când vei simți că vrei să povestim, sunt aici pentru tine și te ascult.” Repararea relației nu se va întâmpla peste noapte, precum nici deconectarea dintre părinte și copil nu s-a produs într-o singură zi. Ceea ce pot spune cu siguranță este că înțelegerea, compasiunea, ascultarea autentică manifestată de părinte în direcția copilului, în timp, duce la rezultate. Pentru a înțelege mai ușor acest lucru, este suficient să vă imaginați cum v-ați simți voi dacă într-o perioadă de viață în care sunteți copleșiți de probleme, cineva drag vouă v-ar asculta cu ochii larg deschiși, cu o privire și atitudine pline de empatie, non-judecată și multă-multă atenție…