Logica, cunoștințele și educația au fost înlocuite de corectitudinea politică. Ne-am îmbuibat creierul cu această nebunie a corectitudinii, un fel de Poliție a Gândirii, dacă ar fi să îl citez pe Orwell. Nu mai putem interpreta o pictură, nu ne mai putem uita la o statuie, un film sau să citim vreo carte fără să ni se reamintească mereu că trebuie să avem grijă la corectitudine. Câtă corectitudine? Atât de multă, încât nimic nu se mai încadrează în normalul pe care îl știam și avem nevoie de un ghid al interpretării. Aș putea spune, fără să exagerez, că de acum ni se propune să trăim o viață cu prefață, să avem îndrumător înainte de a viziona un film sau de a citi o carte, să avem o prefață prin care să ni se transmită ce ar trebui să înțelegem, pentru că pe undeva nu mai suntem capabili să discernem singuri binele de rău, firul narativ istoric de o transpunere artistică.

Îmi amintesc, fulgerător, de primele încercări de impunere a unei corectitudini politice exagerate, atunci când desene animate clasice – precum Tom și Jerry – erau clasificate ca fiind excesiv de violente, sau mai mult unele cărți erau arătate cu degetul ca fiind instigatoare la sinucideri – chiar și Harry Potter a fost la un moment dat în mijlocul unui astfel de scandal. Ei bine, acum, s-a mers mai departe.

Protestele din America nu au făcut altceva decât să dea premisele impunerii unei noi cenzuri. De această dată s-a ajuns la o posibilă cenzurare a istoriei, a moștenirii care fie ne place, fie că nu, există și a făcut ca societatea de astăzi să poată fi posibilă. Să vrei să ștergi sclavia din trecutul Americii înseamnă să rescrii istoria de până în anul 1865, atunci când s-a terminat Războiul civil american.

Atrocitățile din timpul sclaviei, dar nu numai, căci la fel ne putem raporta și la alte perioade dictatoriale din istorie, trebuie condamnate. Dar, dacă intenția este de a șterge din istorie și din memoria colectivă o anumită perioadă, cum mai putem vorbi de o înțelegere a ceea ce înseamnă libertatea? Cum vor putea generațiile viitoare să evite căderea în totalitarism dacă nu vor cunoaște trecutul unei națiuni?

Referindu-mă strict la rebeliunea din aceste zile vis-a-vis de statui, filme sau cărți, într-un cuvânt artă, mă întreb dacă prin acest vandalism nu se pun bazele unei cenzuri a gândirii. România a trecut în istoria sa recentă prin cenzura impusă de comunism, amintirile opresiunii din acele vremuri fiind încă vii în memoria părinților și bunicilor noștri. Există astăzi pericolul unui nou tip de cenzură? O cenzură bazată pe așa numită corectitudine politică? Cel mai probabil, da.

Cât despre situația sclaviei în istorie, trebuie să recunoaștem că a fost parte din imperialism, a fost parte din dezvoltarea statelor moderne și libere, așa cum le cunoaștem astăzi. Nu putem veni la mai bine de 150 de ani de la abolirea sclaviei în Statele Unite – prin Proclamaţia de Emancipare (1 ianuarie 1863) semnată de Abraham Lincoln- și să reevaluăm istoria prin prisma acestor ani.

„Aceasta este o lume a compensațiilor; și cel care nu este sclav, trebuie să se supună și să nu dețină sclavi. Cei care le refuza altora libertatea, nu o merită pentru ei înșiși”, sublinia Abraham Lincoln. Și chiar dacă astăzi nu mai vorbim de sclavi cu lanțuri la glezne pe câmpuri de bumbac, riscul pierderii libertății există în continuare.

Corectitudinea politică nu trebuie să devină o cenzură, nici a istoriei, nici a artei, dar, mai ales, în niciun caz a gândirii!

andreea.pintea@informmedia.ro

citat: Dacă intenția este de a șterge din istorie și din memoria colectivă o anumită perioadă, cum mai putem vorbi de o înțelegere a ceea ce înseamnă libertatea?