În acest sens, din iniţiativa prof. univ. dr. Aurel Ardelean, preşedintele Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” din Arad, s-a creat Asociaţia pentru Ridicarea Monumentului Marii Uniri în Arad, care a organizat o suită de acţiuni deosebit de importnate în această direcţie, printre care şi un Concurs Naţional de Machete pentru Monumentul Unirii. Am avut şansa să mă aflu, în calitate de membru fondator al Asociaţiei amintite, aproape tot timpul în preajma preşedintelui juriului Concursului Naţional de la Arad, a criticului şi istoricului de artă Octavian Barsbosa. Nu doresc să mă mai refer la acel concurs, boicotat puternic de forţe ostile iniţiativei arădene, nu este acum momentul potrivit, însă cred că este foarte actual să reamintesc câteva idei ale preşedintelui juriului Concursului de la Arad, pe care le-am notat într-un inedit interviu.

În primul rând să încep cu LOCAŢIA. Am parcurs atunci împreună cu distinsul critic şi istoric de artă Octavian Barbosa de mai multe ori artera principală a municipiului Arad, de la Teatrul Clasic „Ioan Slavici” şi până la Noua Catedrală Ortodoxă, un bulevard deosebit de frumos, aprecita ca un adevărat centru de Capitală de provincie transilvană, prin lungine şi penetraţie stradală, dar şi printr-o suită de clădiri monumentale, la care se adaugă impresionanta „pădure verde” de copaci care ozonează o arteră super-circulată, pe ambele sensuri, iar la mijloc se află două linii de tramvai. Mă voi referi doar la cele „două linii de tramvai”, care, în opinia istoricului şi criticului de artă Octavian Barbosa, din punct de vedere urbansitic, împiedică, în condiţiile de astăzi, ridicarea unui Monument de o importanţă capitală pentru Arad, pentru Transilvania şi pentru întreaga Românie. Aşadar, lăsând la o parte orgoliile diferitelor grupuri de intelectuali, plus interesele unor partide politice şi ale administraţiei locale, preşedintele Concursului Naţional cu tema „Monumentul Marii Uniri de la 1918” la Arad, a fost de acord că într-o Românie Membră a Uniunii Europene, nu se mai poate gândi un Monument Epic (unul dintre motivele nereuşitei concursului), ci un Monument Simbol al Marii Uniri atât pe plan naţional, cât şi pe plan european, lucru care astăzi, în pragul Centenarului Marii Uniri s-a şi împlinit. Monumentul realizat de sculptorul Florin Codre răspunde perfect unei asemenea lucrări de artă monumentală, care poate fi comparat, în plan simbolistic, cu celebra „Coloană fără sfârşit” a lui Constantin Brâncuşi. Este important de amintit acest lucru întrucât „Coloana fără sfârşit” (1937) – dedicată recunoştinţei eroilor români căzuţi în Primul Război Mondial pentru Marea Unire de la 1918 – înseamnă însăşi recunoştinţa „fără sfârşit” a marelui sculptor român pentru Eroii Neamului. „Coloana fără sfârşit” este culmea idealului său artistic, în termeni de optimism, de progres, de integrare a epocii tehnicii în eternitatea şi modernitatea condiţiei umane. Iar în cazul oraşului nostru, care a pregătit Marea Adunare Naţională de la 1 decembrie 1918 de la Alba Iulia, locația nu poate fi decât cel mai important și titrat parc al Aradului, Parcul „Eminescu” dinte Palatul Cultural şi Palatul Justiţiei, în spatele Palatului Administrativ şi faleza de pe malul Mureşului, în locul în care se află în prezent „Crucea Martirilor”, care trebuie mutată urgent, cu o minimă cheltuială financiară, la locul ei adevărat, în spaţiul „triunghiular” de la Podgoria, de unde a fost ridicată de către comunişti împreună cu Monumentul „Sfânta Treime” din faţa Teatrului Clasic „Ioan Slavici”, însă care a fost pus la loc, spre cinstea administraţiei care a făcut acest demers.

Aş putea să invoc multiple argumente pentru locația „Parcul Eminescu”, care este o locaţie ce i-ar fi convenit, cu certitudine, sunt sigur de acest lucru, şi ideologului Marii Uniri, Vasile Goldiş, care dorea un Monument al Marii Uniri în centrul Aradului, aproape de malul Mueşului. Iar „Prcul Eminescu” se află în inima Aradului, aproape de malul Mureşlui, într-o zonă superbă, aproape de Colegiile Naţionale Economic, „Elena Ghiba Birta”, „Moise Nicoară”, Pedagogic „Dimitrie Ţichindeal” şi cel Industrial, colegii ce găzduiesc permanent, în fiecare generaţie de liceeni, între 8 – 10.000 de tineri care pot să se împlinească în apropierea „Monumentului Marii Uniri de la 1918”, în jurul căruia, cu bunăvoinţă, cu patriotism, cu dragoste pentru Arad se pot organiza cele mai formidabile manifestări cultural-artitice pentru tineret, iar un Monument de o asemenea importanţă trebuie să fie un loc de admiraţie şi educaţie pentru toţi tinerii Aradului, pentru viitoarele generaţii ale Aradului ce vor veni şi nu numai pentru cei care curând vor trece în lumea umbrelor veşnice.

Aşadar, stimaţi paralementari ai Aradului, stimaţi consilieri locali şi judeţeni, stimaţi intelectuali şi politicieni, domnule Primar, doamnă Prefect, domnule Preşedinte de Consiliu Judeţean vă stimez şi vă rog să iubiți Aradul şi pe toţi arădenii pe care-i reprezenaţi în momentul de faţă; iubiți trecutul, prezentul și viitorul Aradului şi votaţi, cu dragoste pentru Arad, în ultimul ceas în care se mai poate lua o hotărâre înţeleaptă. Votaţi în mod corect, competent, civic şi moral, ca locația monumentului Marii Uniri de la 1918 să fie în cel mai elegant și titrat parc al Aradului, în parcul „Eminescu”. Nu aţâţaţi români împotriva altor români, nu aţâţaţi arădeni împotriva altor arădeni, nu declanşaţi „un război” fratricid prin alegerea unei locaţii nepotrivite. Alegând ca locaţie Patrcul „Eminescu” toţi arădenii, fie ei tineri sau bătrâni, români sau de orice altă etnie, nu vor putea decât să vă aplaude şi să fie fericiţi, în ciuda răutăţilor şi ostilităţilor de care am avut parte de-a lungul timpului şi vremurilor. Monumedntul Marii Uniri să fie şi un simbol de Unire în inima Aradului pentru Ţară şi arădeni!

Vă mulţumesc!